Parlamentul adoptă noua lege care reglementează prelucrarea datelor personale în combaterea infracțiunilor
277
Protecția datelor cu caracter personal prelucrate în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor va fi reglementată printr-un nou cadru normativ, armonizat cu legislația Uniunii Europene. Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament în lectura a doua.
Actul normativ, elaborat de Ministerul Justiției, stabilește reguli speciale privind modul în care autoritățile competente – organele de urmărire penală, procuraturile, instanțele judecătorești și alte instituții abilitate – prelucrează date cu caracter personal. Scopurile sunt prevenirea sau combaterea infracțiunilor, investigarea faptelor penale, desfășurarea urmăririi penale, precum și executarea pedepselor și a măsurilor de siguranță.
Documentul reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal pe întreg parcursul procesului penal. De la înregistrarea unei sesizări și efectuarea investigațiilor preliminare. Până la pornirea urmăririi penale, aplicarea măsurilor procesuale de constrângere, desfășurarea măsurilor speciale de investigații, recuperarea bunurilor infracționale și alte acțiuni întreprinse în cadrul procedurilor penale.
Totodată, prevederile legii se vor aplica și datelor prelucrate de instanțele de judecată și de alte autorități competente atunci când exercită controlul judiciar asupra procedurii prejudiciare. Proiectul vizează și anumite situații care nu țin direct de un dosar penal, dar sunt legate de depistarea infracțiunilor, cum ar fi primirea și examinarea sesizărilor depuse de avertizorii de integritate de către autoritățile competente.
Legea introduce obligații stricte pentru autoritățile care prelucrează date cu caracter personal. Acestea vor fi obligate să implementeze măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a garanta securitatea datelor, să țină o evidență detaliată a tuturor operațiunilor de prelucrare și să desemneze un responsabil cu protecția datelor, care va superviza respectarea legii la nivel intern. De asemenea, vor trebui să publice pe pagina web oficială datele de contact ale operatorului care prelucrează date cu caracter personal.
Cetățenii vor putea să se adreseze operatorului pentru a afla dacă datele lor au fost sau nu prelucrate. În cazul unui răspuns afirmativ, persoana va avea acces la datele respective, dar și la informații suplimentare despre modul în care acestea sunt utilizate și păstrate.
Autoritatea competentă va putea refuza cererea dacă dezvăluirea informațiilor ar obstrucționa o investigație în desfășurare. Dacă cetățeanul consideră refuzul neîntemeiat, acesta va putea sesiza Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal pentru a verifica legalitatea prelucrării sau poate contesta direct refuzul în instanța de contencios administrativ.
Autoritățile care prelucrează date cu caracter personal, precum și persoanele împuternicite de acestea, vor fi obligate să coopereze cu Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și să îi pună la dispoziție, la cerere, evidențele privind operațiunile de prelucrare, pentru a permite monitorizarea respectării legii. În situația în care Centrul constată o încălcare sau dacă autoritățile nu respectă măsurile dispuse, acesta va putea aplica amenzi de până la 2 000 000 de lei.
Noua lege va intra în vigoare la 23 august 2026, concomitent cu Legea privind protectia datelor cu caracter personal, adoptată în iulie 2024, care reglementează protecția datelor cu caracter personal în toate celelalte domenii, cu excepția celor vizate de prezentul proiect.
30.07.2026
22:18
30.07.2026
22:02
30.07.2026
22:00
30.07.2026
21:49
30.07.2026
21:30
30.07.2026
21:14
30.07.2026
20:52
30.07.2026
20:12
30.07.2026
19:47
30.07.2026
19:44
30.07.2026
22:18
30.07.2026
22:10
30.07.2026
22:02
30.07.2026
22:00
30.07.2026
21:49
30.07.2026
21:30
30.07.2026
21:14
30.07.2026
20:52
30.07.2026
20:12
30.07.2026
19:47
30.07.2026
19:44
30.07.2026
19:43
30.07.2026
19:39
30.07.2026
19:13
30.07.2026
19:11
30.07.2026
18:54
30.07.2026
18:38
30.07.2026
18:34
30.07.2026
18:30
30.07.2026
18:24
30.07.2026
18:21
30.07.2026
17:33
30.07.2026
17:30
30.07.2026
17:02
30.07.2026
16:15
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
















