Partidul „ȘOR” pune la bătaie 500 de bilete de avion pentru diaspora din Italia. Câștigătorii vor fi desemnați în cadrul unei TOMBOLE
1459
facebook Centrul de Reprezentare și Susținere a Concetățenilor de la Bologna, deschis la inițiativa Partidului „ȘOR”, a anunțat despre inițierea unei loterii de anvergură. Centrul pune la dispoziție 500 de bilete de avion pentru moldovenii care lucrează în Italia și vor să vină în patrie pentru a marca sărbătorile de iarnă alături de cei dragi.
Potrivit unui comunicat de presă al Partidului „ȘOR”, este vorba de o ofertă fără precedent și la concurs pot participa cetățenii care locuiesc la Roma, Milano, Bologna, Veneția și Torino. Pentru fiecare dintre aceste orașe sunt puse la dispoziție câte 100 de bilete. Astfel, cei 500 de norocoși vor beneficia de o călătorie tur-retur (Italia-Moldova-Italia), în perioada 18 decembrie – 18 ianuarie.
Reprezentanții Centrului Reprezentare și Susținere a Concetățenilor de la Bologna precizează că cererile pot fi depuse până la 8 decembrie curent. Cererile urmează să fie trimise la adresele electronice, care au fost deschise pentru fiecare oraș în parte.
Organizatorii speră că această ofertă va reprezenta un cadou minunat pentru compatrioții noștri, care sunt nevoiți să trăiască și să lucreze departe de rude și persoanele dragi.
Despre surpriza pregătită pentru diaspora moldovenească s-a anunțat marți, 27 noiembrie, la o conferință comună de presă a Centrului de Reprezentare și Susținere a Concetățenilor și a reprezentanților Partidului „ȘOR”, care sprijină acest proiect destinat concetățenilor.
„În particular, la conferința respectivă a mai fost menționat că, în pofida tentativelor de blocare a activității Centrului din partea unor partide politice de dreapta, acesta își va continua activitatea, iar în cel mai scurt timp va face un anunț important referitor la o nouă activitate în sprijinul diasporei noastre”, se mai arată în comunicat.
Sursa citată precizează că Centrul de Reprezentare și Susținere a Concetățenilor de la Bologna a fost deschis la inițiativa primarului de Orhei, președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. Acest centru activează de un an și desfășoară acțiuni cu caracter cultural și informativ, oferă sprijin juridic, dar și în alte domenii diasporei moldovenești și implementează programul de susținere a revenirii cetățenilor moldoveni în patrie. Doar la Orhei, potrivit informațiilor oferite de Centru, an au revenit peste 50 de familii.
Toate informațiile necesare pentru a participa la tombolă sunt disponibile pe pagina de Facebook a Centrului, conchide sursa citată.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
05.11.2026
13:19
05.11.2026
13:02
05.11.2026
13:00
05.11.2026
12:57
05.11.2026
12:49
05.11.2026
12:41
05.11.2026
12:23
05.11.2026
12:04
05.11.2026
11:55
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane

















