Parlamentul urmează să stabilească DATA ALEGERILOR parlamentare. Liderul PD cere crearea unei platforme pentru a asigura „alegeri democratice și transparente”
2580
Parlamentul urmează să stabilească, în cel mai scurt timp, data alegerilor parlamentarea programate să aibă loc în toamna 2018. Despre acest lucru a anunțat astăzi liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, după ședința săptămânală a formațiunii.
Potrivit lui Plahotniuc, colegii săi deputați urmează să convină cu celelalte fracțiuni parlamentare data alegerilor parlamentare.
De asemenea, democratul a precizat că la ședința săptămânală au fost analizate mai multe propuneri, inclusiv din partea societății civile și diasporei, cu privire la asigurarea unui scrutin democratic și transparent, prevenirea oricărei încercări de fraudă, a finanțărilor netransparente sau a activităților ilegale în campania electorală.
„Am solicitat colegilor din Parlament să creeze un grup de lucru privind organizarea alegerilor într-un mod cât mai democratic și transparent. Acest grup va reprezenta o platformă deschisă, unde vor fi invitate partidele de opoziție, societatea civilă, experți, instituțiile implicate în organizarea alegerilor”, a punctat Plahotniuc.
Acesta a dat asigurări că PD va face toate demersurile pentru ca alegerile din toamnă fie supravegheate de cât mai mulți observatori internaționali, de societatea civilă din republică și străinătate, „astfel încât cetățenii să aibă garantată corectitudinea votului pe care îl dau”.
Anterior, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că, cel mai probabil, alegerile parlamentare vor avea loc la sfârşitul lunii noiembrie, atunci când va expira mandatul actualului Legislativ.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”

















