Parlamentul European îngroapă PLANURILE Rusiei! Ce a decis referitor la „South-Stream”
1721
karadeniz-press.ro Proiectul „South Stream” privind construcția unui gazoduct care ocolește Ucraina și care a fost lansat cu mare fast în 2012 de către președintele rus, Vladimir Putin, ar putea să nu mai fie finalizat, scrie gazeta.ua.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție potrivit căreia gazoductul „South Stream” nu ar trebui construit, dar trebuie de asigurat alte surse de livrare a gazelor naturale. În rezoluție se mai spune că acum sunt întreprinse măsuri pentru a diversifica resursele și de a reduce dependența Europei de Rusia și sunt premise ca pe viitor importul de gaze din această țară să fie stopat.
Potrivit sursei, Uniunea Europeană s-a arătat dispusă să ofere Ucrainei suport în vederea soluționării problemei gazelor pe care o are cu Rusia. Precizăm că astăzi Bulgaria a demontat țevile instalate în cadrul acestui proiect.
Menționăm că „South-Stream” a fost preconizat pentru a livra 31 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia către Italia și Austria. Construcția conductei de gaze a fost prevăzută pentru a ocoli Ucraina din cauza neînțelegerilor privind tranzitarea. Costul estimat al acestui proiect este de circa 15 miliarde de euro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.09.2026
12:36
14.09.2026
12:10
14.09.2026
11:41
14.09.2026
11:31
14.09.2026
11:30
14.09.2026
11:13
14.09.2026
11:12
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















