Parlamentul de la Chișinău, FĂRĂ LUMINĂ înaintea votului acordat Guvernului Gavrilița: „Noi fără lumină am mai votat guverne”
2095
UPDATE // Spicherul Igor Grosu a anunțat o pauză de încă zece minute.
„Colegi, tehnicienii au nevoie de încă zece minute pentru a schimba niște echipamente. Revenim la ora 13.05”, a declarat președintele Parlamentului.
UPDATE // Ședința Parlamentului a fost reluată la ora 12.50.
„Blocul comuniștilor și socialiștilor nu are nimic cu ce s-a întâmplat mai devreme”, a ținut să precizeze Vladimir Voronin cu referire la deconectarea energiei electrice.
Știrea inițială
Parlamentul de la Chișinău a rămas fără curent electric, înaintea acordării voului de încredere pentru Guvernul Gavrilița.
Lumina s-a stins în momentul în care ministrul desemnat al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, îi răspundea deputatului Vladimir Voronin la o întrebare privind Acordul de Asociere semnat de R. Moldova cu UE.
Potrivit comunistului, acest acord ar fi copiat dintr-un document similar al Croației și nu ar fi adaptat realităților noastre.
Ministrul desemnat al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a declarat că exemplul Croației este pozitiv, întrucât un stat care nu corespundea criteriilor de integrare europeană s-a transformat profund timp de câțiva ani anume datorită acestui document și a aderat la UE, „lucru pe care ni-l dorim și noi”.
CITIȚI și LIVE VIDEO // Ședința Parlamentului, în ÎNTUNERIC, înaintea votului acordat Cabinetului Gavrilița. „Programul vremurilor bune va duce R. Moldova mai aproape de integrarea europeană”
Popescu nu și-a încheiat răspunsul, întrucât lumina s-a deconectat brusc.
„Rog responsabilii Parlamentului să intervină. Noi fără lumină am mai votat guverne”, a ironizat spicherul Igor Grosu, făcând referire la învestirea Guvernului Maiei Sandu în 2019, când energia electrică a fost deconectată de către angajați ai Legislativului loiali la acea vreme regimului Plahotniuc, care nu voia să vedeze puterea.
Deputații și-au luat o pauză de zece minute.
Menționăm că la Chișinău a încetat ploaia la această oră. Precipitații puternice au căzut toată noaptea și pe parcursul dimineții de vineri.
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















