PAD-ul lui Godea INSISTĂ ca forțele UNIONISTE să fuzioneze într-o singură entitate politică înainte de alegerile locale sau parlamentare anticipate
1921
ipn.md Partidul Acțiunea Democratică (PAD), condus de fostul liberal-democrat Mihai Godea, salută eforturile de consolidare a curentului politic unionist, dar insistă ca forțele politice implicate să fuzioneze într-o singură entitate politică înainte de a planifica participarea în următoarele alegeri locale sau parlamentare anticipate.
Potrivit lui Godea, speranțele și votul unioniștilor nu trebuie risipite.
„Cetățenii unioniști, după ce au fost dezamăgiți în repetate rânduri de PPCD, PLDM, PL,sunt acum asaltați de o avalanșă de coaliții, blocuri și alte inițiative care adună liderii unioniști la aceeași masă fără a schimba esența problemei: dezorganizare profundă, decizii politice contradictorii ale liderilor și orgoliul de avea propria ștampilă și funcția de președinte. Nu mai putem risipi speranțele și voturile oamenilor pe inițiative efemere”, a subliniat Mihai Godea, în cadrul Biroului Permanent Central al PAD, întrunit în ședință extraordinară.
Acesta crede că cei care au format Blocul Unirea ar pune carul înaintea boilor: „Invitația de a adera la proiectul Blocului Unirea, cu intenția de a merge împreună, dar totuși separați în alegerile care urmează, nu face decât să creeze impresia unei uniri. Intenția anunțată de a merge întâi în alegeri și de-abia pe urmă de a analiza oportunitatea creării unui partid comun este ilogică”.
Godea a mai adăugat că „doar un partid puternic poate readuce unionismul în politica mare”.
„Credem cu tărie că doar un partid puternic, cu un singur set de organe de conducere și cu o strategie clară poate aduce Re-Unirea mai aproape de cetățeni și poate asigura rezultate palpabile în alegeri. PAD își reafirmă disponibilitatea de a fuziona în cadrul unei entități pro-românești care să unească și să consolideze cu adevărat toate forțele politice unioniste din R. Moldova. Invităm toate forțele politice unioniste și responsabile să se alăture acestui proces cu o deschidere și o disponibilitate similară pentru a ne uni cu adevărat înainte de a pretinde la un rol în Marea Unire pe care o planificăm”, se mai arată în comunicatul de presă al PAD.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
31.08.2026
18:39
31.08.2026
17:35
31.08.2026
16:58
31.08.2026
15:57
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova


















