Organele de drept, „TURNATE” de către cetățeni la Guvern: Tergiversare neargumentată și lipsă de imparțialitate
2116
Guvernul a recepționat, în primul semestru al acestui an, aproape 2 000 de petiții de la cetățenii R. Moldova.
Din cele 1 918 petiții, cele mai numeroase se referă la probleme privind stabilirea pensiilor - 304 sau 15,8%, iar pe locul doi sunt reclamațiile privind dezacordul cu modul de soluţionare a problemelor de către organele de drept: asigurarea imparţialităţii, neadmiterea tergiversării neargumentate la examinarea dosarelorl etc. - 11,8%.
Din numărul total de petiţii, a fost luată la control examinarea a 3,5% sau 68 de petiţii, iar conducerea Guvernului a recepționat doar 77 de scrisori ale cetățenilor, adică numai 4 la sută, restul fiind trimise instituțiilor publice de profil ca să odere răspunsuri cetățenilor.
De la începutul anului, au fost înregistrate și 100 de petiţii anonime, în 35 dintre care cetățenii au sesizat amenințări la securitatea națională, la ordinea publică, la viața și sănătatea persoanei oficiale și a membrilor familiei acesteia. Acestea au fost remise organelor de drept pentru a fi cercetate.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















