Orașul morților. Proprietăți luxoase unde nu locuiește nimeni
1324
Denumit de localnici „Orașul Morților”, cartierul cu peste 100 de vile din Beihai, construit acum șase ani, este și acum nelocuit, relatează Daily Mail.
Cum cetățenii chinezi nu au voie să-și investească banii în străinătate, mulți dezvoltatori s-au gândit că bogătașii Chinei vor dori să cumpere proprietăți imobiliare locale, motiv pentru care au fost construite, de la zero, numeroase orașe. Însă, multe dintre ele nu au stârnit interesul scontat și, fiind construite departe de centrele economice importante, au rămas, și acum, nelocuite.
Un astfel de exemplu sunt vilele din Beihai, care au fost ridicate pentru a fi locuite de noua clasă de botași, unele dintre ele ajungând la aproximativ 350.000 de euro.
Spre exemplu, unii muncitori chinezi, care câștigă 1, 44 euro pe zi, au investit toate economiile puse deoparte de trei generații ale aceleiași familii în achiziționarea unei asemenea vile, însă, fiind prea departe de centrele urbane, nu s-au mai mutat. Mulți dintre aceștia speră că valoarea proprietăților va crește în timp și vor avea astfel de câștigat chiar dacă nu s-au mutat așa cum stabiliseră inițial.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”















