Orașul din Europa care este primul în lume într-un top al calității vieții
3910
Profimedia „Calitatea vieţii a progresat, în medie, în lume, însă „această îmbunătăţire este marginală din cauza unor conflicte geopolitice, tulburări sociale şi o criză a locuinţelor”
Viena a rămas pe primul loc în clasamentul mondial al calităţii vieţii, iar Tel Avivul înregistrează cea mai importantă cădere din cauza războiului din Fâşia Gaza, potrivit unui raport anual al The Economist Intelligence Unit (EIU), relatează AFP.
Capitala austriacă, pe primul loc în 2018 şi 2019, cu spaţiile sale verzi, oferta sa culturală importantă şi serviciile de calitate a revenit în 2022 în clasamentul realizat de The Economist Intelligence Unit (EIU), o celulă de cercetare şi analiză afiliată săptămânalului britanic.
Ea este urmată în top de Copenhaga (Danemarca), Zurich şi Geneva (Elveția), Melbourne şi Sydney (Australia), Calgary (Canada) sau Osaka (Japonia).
Parisul urcă uşor în clasament, pe poziţia 21, la egalitate cu Berlinul.
New Yorkul rămâne pe locul 70, iar Moscova se clasează pe locul 98.
Calitatea vieţii a progresat, în medie, în lume, însă „această îmbunătăţire este marginală din cauza unor conflicte geopolitice, tulburări sociale şi o criză a locuinţelor”, se arată în studiul citat de News.ro.
Tel Avivul a coborât 20 de locuri în clasament, din cauza războiului în Fâşia Gaza, în urma atacului de 7 octombrie.
Invazia Ucrainei de către Rusia menţine Kievul în coada clasamentului, pe locul 165.
Oraşul sirian Damasc, devastat de 13 ani de război civil, rămâne cel mai neprimitor oraş din lume.
Stabilitatea Europei a fost afectată de o multiplicare a manifestaţiilor ”în diverse domenii”, împotriva ascensiunii extremei drepte, politicii agricole a Uniunii Europene (UE) sau imigraţiei, notează EIU.
Studiul cuprinde 173 de oraşe, evaluate pe baza a 30 de criterii în domeniile stabilităţii, sistemului de sănătate, culturii, mediului, educaţiei şi infrastructurii.
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
21.10.2026
13:38
21.10.2026
13:36
21.10.2026
13:08
21.10.2026
12:56
21.10.2026
12:44
21.10.2026
12:41
21.10.2026
12:09
21.10.2026
12:07
21.10.2026
11:55
21.10.2026
11:35
21.10.2026
11:18
21.10.2026
10:37
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















