Stiri

Guvernul a aprobat 34 de agenții teritoriale care vor prelua administrarea școlilor din țară

Actualitate 21.10.2026 12:07 Vizualizări242
Guvernul a aprobat 34 de agenții teritoriale care vor prelua administrarea școlilor din țară

Școlile primare, gimnaziile, liceele și instituțiile de învățământ special vor trece, în două etape, în administrarea agențiilor teritoriale pentru educație (ATE), subordonate Ministerului Educației și Cercetării (MEC). În ședința din 21 octombrie, Guvernul a aprobat constituirea a 34 de ATE-uri, structuri aflate direct în subordinea MEC, care vor prelua de la consiliile raionale calitatea de fondator al instituțiilor de învățământ. Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în continuare în subordinea autorităților publice locale.

Transferul este programat pentru 1 ianuarie 2027 în 32 de unități administrativ-teritoriale. În municipiile Chișinău și Bălți, instituțiile de învățământ vor trece în subordinea ATE de la 1 ianuarie 2028. În UTA Găgăuzia, agenția teritorială urmează să fie creată de Adunarea Populară. „Locul în care s-a născut un elev nu trebuie să-i decidă viitorul. Prin această reformă, ne asumăm responsabilitatea să asigurăm fiecărui elev acces la o școală de calitate, cu profesori pregătiți, sprijin și condiții sigure de învățare. Fie că învață în capitală sau într-un sat mic, fiecare copil merită aceeași șansă”, a declarat Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Până acum, atribuțiile teritoriale din domeniul învățământului general erau îndeplinite de direcțiile raionale și municipale, precum și de alte subdiviziuni de specialitate ale autorităților publice locale.

Agențiile vor avea personalitate juridică, buget, conturi trezoreriale, conducere și structură proprie. MEC va aproba structura concretă și regulamentul fiecărei agenții, dar și lista instituțiilor pentru care aceasta va deține calitatea de fondator. Noile structuri vor răspunde de administrarea rețelei școlare și managementul instituțiilor. De asemenea, vor gestiona resursele umane, calitatea educației, incluziunea, finanțarea, patrimoniul instituțiilor și transportarea elevilor.

Pentru cele 34 de agenții aprobate de Guvern sunt prevăzute 825 de unități de personal. Acestea vor permite transferul persoanelor din subdiviziunile reorganizate care îndeplinesc atribuții preluate de agenții.

Cea mai mare agenție va funcționa la Chișinău și va avea 121 de unități de personal. Pentru Orhei sunt prevăzute 29 de unități, pentru Bălți 28, iar pentru Soroca 27. Agenția din Basarabeasca va avea 14 unități, cel mai mic efectiv din lista aprobată.

Directorii ATE vor fi desemnați prin concurs, pentru mandate de cinci ani, care pot fi exercitate de cel mult două ori. Funcționarii din actualele direcții raionale și municipale de învățământ vor putea fi transferați în posturile vacante din cadrul noilor agenții.

Reforma urmărește reducerea diferențelor mari dintre raioane și municipii în ceea ce privește calitatea și accesul la educație. Printre obiective se numără aplicarea eficientă și uniformă a politicilor educaționale, diminuarea disparităților teritoriale, dezvoltarea strategică a rețelei școlare și folosirea eficientă a resurselor publice în beneficiul calității educației.

În prezent, MEC elaborează politicile educaționale și stabilește standardele naționale, în timp ce administrarea școlilor revine direcțiilor raionale și municipale de educație, aflate în subordinea consiliilor locale. Acest sistem de guvernanță produce diferențe semnificative între raioane și municipii, atât în privința rezultatelor elevilor, cât și a capacității autorităților locale de a aplica politicile educaționale.

Activitatea agențiilor va fi finanțată din bugetul de stat, în limitele financiare existente. Prin reorganizare, administrarea scolii va trece, etapizat, la noile structuri teritoriale.

Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.13 1 USD 17.96 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 21.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri