OPORTUNITATE pentru grădinițele din R. Moldova: MEC și UNICEF caută 150 de instituții preșcolare pentru a deschide centre de joc și învățare pentru micuți, dotate cu toate lucrurile necesare
1426
Grădinițele din R. Moldova sunt invitate să aplice la un concurs inițiat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în parteneriat cu UNICEF, pentru dotarea a 150 de centre de joc și învățare.
Sălile pentru viitoarele centre de învățare și joc vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice corespunzătoare pentru activități educaționale. Aceste centre vor promova învățarea prin joc, dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, incluziunea socială.
Pe lângă mobilier și materiale didactice, fiecare centru de învățare și joc va fi dotat cu cărți și locuri de lectură special amenajate pentru stimularea cognitivă, seturi LEGO și DUPLO pentru dezvoltarea abilităților motorii și creative, kituri educaționale pentru profesori și părinți, circa 70 de titluri de cărți care fac parte din programul de educație socio-emoțională, peste 10 titluri de cărți pentru stimularea cititului etc.
MEC precizează că, pentru a participa la concurs, grădinițele trebuie să aibă între 8 și 12 grupe, să dispună de spațiu de aproximativ 50 - 60 de metri pătrați, reparat și pregătit să găzduiască 15 - 20 de copii, să aibă posibilitatea de a asigura participarea copiilor vulnerabili din comunitate în activități educaționale non-formale, dar și disponibilitatea de a primi și alți copii din comunitate, în afară de cei înscriși în instituție.
Pentru a aplica la concurs, instituțiile de educației timpurie sunt invitate să completeze formularul de AICI. Termenul-limită de aplicare este 24 august 2024.
Deciziile referitor la grădinițele selectate vor fi anunțate până la 10 septembrie curent, iar proiectele selectate urmează a fi implementate până la finele anului școlar 2025.
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















