Octavian Ţîcu: „Un preşedinte de ţară este un simbol, lucru neînţeles de preşedinţii Republicii Moldova”
2430
Un preşedinte de ţară este un simbol, care trebuie să capteze echilbrul în societate, susține preşedintele Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Ţîcu.
În opinia deputatului, preşedinţii Republicii Moldova nu au înţeles niciodată acest lucru.
„El trebuie să fie un arbitru foarte bine poziţionat, care, periodic, intervine în jocul politic pentru a asigura echilibrul între diferitele ramuri ale puterii”, a declarat liderul PUN ieri-seară, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.
Politicianul a mai menţionat că un preşedinte are atribuţii legislative, putând să promulge legi şi să le propună Parlamentului, poate să numească Executivul şi să facă numiri în sistemul de justiţie şi este comandantul forţelor armate.
În aceeași emisiune, deputatul a afirmat că între electoratul unionist şi oamenii politici care îşi asumă unionismul există „o diferență enormă”.
„PUN va lua voturi de la toţi, inclusiv de la socialişti, pentru că ideea promovată de PUN este atractivă pentru cei care au intrat într-un colaps de soluţii şi care înţeleg că doar Unirea cu România este viitorul. (...) Platforma politică a PUN, de reîntregire cu România, are în vedere o soluţie de viitor pentru toţi”, a încheiat liderul PUN.
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
















