Stiri
Facebook
Observaţiile lui Ghimpu: „Așa mișcări aberante, lipsite de logică elementară, până la apariția Blocului ACUM, lumea politică n-a mai văzut și n-a mai întâlnit!"
Politică
09.04.2019
07:59
2293
2293
Facebook
Preşedintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, consideră că reprezentanţii Blocului „ACUM” ar fi mai mulţi preocupaţi să-şi salveze propria imagine, iar din acest motiv au făcut mişcarea cu invitarea PSRM la discuţii.
„Cum Blocul ACUM vrea să-și salveze ACUM „onoarea și demnitatea”. Și din nou la noi - ca la nimeni: te invită socialiștii la o discuție - nu te duci; te invită șeful statului - accepți invitația, mergi la întâlnire, dar nu dai mâna cu el (după ce au umblat împreună îmbrățișați prin PMAN), - adică, cine mai ești și tu, de întinzi mâna?... Apoi, după ce mai dormi niște nopți, îți dai seama că „salvarea” statului capturat e în socialiști, sai repede din pat, te speli pe față fără să te trezești ca lumea și începi să le scrii o invitație de chemare la discuții publice! O pui pe facebook și consideri, că lucrul cel mare s-a făcut...
Așa mișcări aberante, lipsite de logică elementară, până la apariția Blocului „ACUM” lumea politică n-a mai văzut și n-a mai întâlnit! Să refuzi invitația socialiștilor, apoi să nu dai mâna cu Dodon, care știi că este nu doar șeful statului, dar și liderul socialiștilor... Ceea ce înseamnă că a ajunge deputat pe departe nu înseamnă a deveni automat și politician.
Așa-i, stimați cetățeni, când unii sunt votați doar pentru că, folosind avantajul deținerii unui post privat de TV, au promovat minciuna și au manipulat creierii spectatorilor / potențialilor alegători (în majoritatea cazurilor), pentru a ajunge cu orice preț la putere.
Pentru mine răspunsul socialiștilor este dinainte știut. Un lucru mă deranjează - că Blocul ACUM crede că salvarea statului de drept, a democrație și a cursului european poate veni din partea urmașilor lui Lenin și a unui partid, susținut puternic de Kremlin.
Se creează impresia că cei din Blocul ACUM mai mult se gândesc cum să-și salveze propria imagine, nu statul!", a scris Ghimpu pe Facebook.

Stiri relevante
16.05.2024
15:21
12545
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
11.07.2021
20:57
28199
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
09.06.2021
15:14
27863
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
11.01.2021
09:01
39193
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
17.12.2020
09:43
26887
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
11.11.2020
17:38
7941
DOC // Procuratura Generală și SIS ar putea INVESTIGA cazul privind tirajul de zeci de mii de ziare electorale pentru Igor Dodon
01.07.2020
18:39
8152
Maia Sandu CONDAMNĂ sechestrarea lui Gațcan și vine cu SOLUȚIA pentru a pune punct acestui dezmăț: „Este foarte grav fenomenul de azi – mai întâi îl fac pe Gațcan deputat de Hâncești, apoi îl închid în beciuri”
28.06.2020
19:15
5487
VIDEO, FOTO // „Dodon a trimis un adevărat DESANT de poliție împotriva copiilor la „OrheiLand”, ACUZĂ Partidul „ȘOR”. „Este o dovadă clară a instaurării unui stat dictatorial în R. Moldova”
03.06.2020
19:24
6690
Aurelia Peru-Balan: „Chicoismul” și lamentările opoziției „de mămăligă”
02.06.2020
15:17
5307
Sturza, despre premierul Chicu: „Campion la INEPȚII. Cu cine se va mai „RĂZBOI”? Cetățenii, bolnavii, medicii, biserica, funcționarii europeni, România au trecut deja prin „FB”-ul lui. Cine e următorul? Dodon?”
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
Top stiri
06.11.2026
14:02
0
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
06.11.2026
13:57
220
Chișinăul anunță restricții pentru Krasnoselski, inclusiv interdicția de a părăsi țara timp de cinci ani
06.11.2026
13:46
210
MEC propune mai multă practică și mentorat în formarea viitorilor profesori
06.11.2026
13:43
215
Polițiștii i-au informat pe locuitorii din Măgdăcești despre fraudele online
06.11.2026
13:13
331
Șofranul, cel mai scump condiment din lume, este în criză în Kashmir
06.11.2026
12:51
316
Zelenski: Ucraina trebuie să se adapteze noii politici din SUA și să asigure rachete Patriot
06.11.2026
12:47
305
Musk sugerează că producția Cybertruck la fabrica din Texas se apropie de final
06.11.2026
12:20
430
Horoscopul zilei 06.11.2026
06.11.2026
12:11
294
22 de instituții de învățământ vor primi sprijin pentru incluziunea copiilor romi
06.11.2026
11:12
346
Republica Moldova va negocia 28 de milioane de euro în plus pentru infrastructura deșeurilor
06.11.2026
11:06
369
Rusia intensifică sprijinul militar pentru Iran printr-un acord privind lansatoare de rachete
06.11.2026
10:54
376
Alertă cu bombă la Primăria Chișinău, infirmată de poliție
06.11.2026
09:26
722
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
06.11.2026
08:24
463
Nemulțumirea față de centrele de date a influențat rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului?
06.11.2026
08:20
497
Inteligența artificială va ajuta testele oftalmologice să detecteze diabetul
06.11.2026
07:20
640
Herzog, șocat de anunțul lui Trump privind oprirea ajutorului pentru Israel
06.11.2026
03:53
651
Atacurile asupra congelatoarelor afectează și depozitarea sângelui în Franța, iar autorii rămân necunoscuți
06.11.2026
02:31
700
Piesele de motor care sfidează legile universului
06.11.2026
01:47
1320
Trump anunță un acord cu Rusia care ar putea cuprinde toată Europa
06.11.2026
01:35
824
Ursuleț cu inteligență artificială pentru copii de trei ani, replica neașteptată: „Nu te pot ajuta să te omor”
05.11.2026
22:45
747
Vreme schimbătoare în Moldova, între 6 și 12 noiembrie
05.11.2026
22:27
749
Președintele Paraguayului își anunță demisia în plină criză bancară și politică
05.11.2026
21:44
702
Cel puțin opt morți într-un atac armat în vestul Turciei
05.11.2026
21:21
721
Melania Trump speră ca armistițiul de la Oleşkî să deschidă calea unei păci durabile
05.11.2026
20:45
723
Șase morți și nouă răniți în incendiul devastator din Brooklyn
05.11.2026
20:00
704
Cel puțin 20 de zboruri europene, vizate de alerte false cu bombă
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri