Oamenii plâng când îl văd pe Dodon macru și viu

Trustia, elegii politikoase

Primarul satului Bostani, Ion Pepine, a ieșit pe pragul primăriei, a tușit de câteva ori, ca să-și tonifice coardele vocale extenuate după „masa de sărbătoare” din ajun, și a strigat: „Atenție!”.

Cele patruzeci și ceva de femei și cei câțiva bărbați (50 în total) adunați în fața primăriei și-au dat imediat toată silința să afișeze expresia de cea mai mare atenție (cu excepția a două persoane hipoacuzice, una era surdă de o ureche, iar cealaltă de ambele).

„Doamnelor și domnilor, v-am adunat aici să vă spun o veste extrem de neplăcută: ne vine în vizită Dodon!” – anunță Pepine, conferind vocii sale ponderea cuvenită.

„Doamne ferește! Îl aduce naiba!”, femeile își făcură, ca la comandă, semnul crucii, iar bărbații își strânseră involuntar pumnii cât bostanii și înjurară despre statalitate, neutralitate și politica externă echilibrată.

„Dacă vine pe arătură, eu îi sparg roțile la mașină!” – avertiză un bătrân îmbrăcat a la Michael Jackson și care, dacă te uitai mai bine, semăna întrucâtva cu faimosul și defunctul, înainte de vreme, cântăreț. Cu singura diferență că bostăneanul avea capul în formă și mărime de bostan.

„Să vină, da` să aducă toate „kulioașele!”, - strigă o mătușă.

„De-ar aduce el măcar un kuliok”, - replică alta.

„Doamne ferește să rostească cineva în prezența lui Dodon cuvântul kuliok. Îl alung din sat! – amenință Pepine instantaneu, modulându-și vocea corespunzător. - Președintele raionului o spus că nu vedem apă în vecii vecilor, dacă nu îi facem o primire memorabilă. Așa că ordon: când apare domnul prșâdinte să vă purtați așa de parcă o pogorât Isus Hristos la Bostani. Mata, mătușă Aneta, îmi povestea tata, ai plâns când l-ai văzut pe Snegur viu, așa-i?”.

„Ba n-am mai plâns, e un mit rural, tăiesem ceapă și m-am frecat la ochi… ” – răspunse mătușa Aneta (și chiar era mătușa primarului).

„Caută repede o ceapă și ai să lăcrimezi și ai să spui că vezi prima dată un președinte viu".

„Să mă creadă lumea irațională, alienată?”.

„Da lemne pentru la iarnă ai să vrei?”.

„Nu mi-ați dat niciodată lemne, deși am depus cerere, conform legislației în vigoare!”.

„Nu ți-am dat, ca să nu zică lumea că dăm la neamuri, dar poate ți-om da la iarnă. Așa că gândeșe-te. Și mata, mătușă Cleopatra, gândește-te; președintele raionului o aflat de la un consilier că lui Dodon îi place când îi spui că o slăbit… Să îi faci un compliment că o slăbit de grija poporului…”.

„Eu nu votez cu dânsu și n-am de ce să-i fac plăcere. Să-i facă Zina-Carabina!” – se burzului cealaltă mătușă a primarului, Cleopatra.

„Gândește-te, voi toți gândiți-vă, dacă vreți să aveți apeduct în sat. Să nu-mi veniți pe urmă să vă plângeți că v-o secat fântânile și n-aveți apă. Eu vă înțeleg, dar înțelegeți-mă și voi pe mine, eu trebuie să duc o politică externă echilibrată… Noi o să filmăm întâlnirea, și pe urmă o să analizăm… Ați înțeles?”.

„Am înțeles!”, - s-au lăsat convinși sătenii, scărpinându-se la ceafă, și s-au ținut de cuvânt, l-au întâmpinat pe Dodon ca pe o vedenie, lăcrimând, iar mătușa Cleopatra a strălucit exclamând cochet: „Vai, arătați mai slab în realitate, decât la televizor, domnule pșâdinte. Semănați cu Lukașenko, dacă vă lăsați musteață!”. Emoționat, Dodon se declanșă cu reproșuri la adresa cameramanilor nepatrioți și antistataliști, dirijați de peste hotare, pentru că îl filmează din unghiuri nepotrivite, ca să arate gros în mijlocul oamenilor eleganți.

Un singur moment a umbrit atmosfera ospitalieră, de conjuncțiune organică, ecologică între Dodon și popor. Atunci când el le-a spus bostănenilor să fie atenți, să nu se lase ademeniți de vorbele unor concurenți care au vrut să aducă data trecută treizeci și cinci de mii de sirieni, iar acum vor să le ia pământul bostănenilor, ca să-l dea sirienilor, din mijlocul celor cincizeci de oameni, cât adunase, cu exactitate, primarul, se auzi imediat o replică: „De l-ar da mai repede!”, - strigă persoana dublu hipoacuzică, Viorel Mihalache, lăsându-l pe Dodon fără grai. „Nu-l luați în seamă, domnule președinte! – sări spectaculos primarul, - el îi surd și nu-și dă seama ce vorbește!”.

„Eu îs surd, dar nu-s prost! Eu știu dinainte ce spune primarul și Dodon!”, strigă Mihalache, intrigând toată lumea, fiindcă era și el neam (unchi pe linie maternă) cu primarul comunei Bostani.

Cu toate acestea, Dodon va pleca satisfăcut pe deplin, chiar însuflețit de interesul pe care l-au manifestat bostănencele chitite față de persoana sa durdulie și responsabilă, promițându-le că va face tot posibilul să găsească mijloace pentru apeduct. Ajungând la Chișinu el va uita imediat de apeduct, dar va scrie pe blogul său: „Oamenii plâng când văd președintele viu”.

Pentru conformitate: Frosi Buraga