Oamenii FUG din propria lor țară! Situație disperată în Europa. Mai sunt doar câteva zile
4546
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a creat o situație fără precedent. Altădată o țară în care oricine și-ar fi dorit să vină să locuiască, Marea Britanie a ajuns să fie părăsită chiar de propriii locuitori.
Zilele acestea are loc un fenomen fără precedent. Britanicii își părăsesc țara și fug în Spania pentru a nu ieși din Uniunea Europeană odată cu țara lor.
Publicația The Guardian a relatat, într-un amplu material, despre acest fenomen și a scris despre graba pe care mulți cetățeni britanici o au în a se stabili în Spania pentru a-și păstra drepturile de cetățeni europeni, în condițiile în care, în câteva ore, țara lor va ieși din blocul comunitar, scrie capital.ro.
The Guardian scrie că numărul britanicilor care se mută în Spania este în creștere, întrucât aceștia nu vor să-și ruineze planurile de pensionare sau cariera, cu atât mai mult cu cât nimeni nu le mai garantează drepturile pe care le au acum după ce ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Publicația britanică prezintă apoi o serie de exemple de britanici care au ales deja să plece în Spania, precum și motivele acestora de a face acest pas.
Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.
Documentul a fost aprobat cu 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri (din 683 de voturi total exprimate), ceea ce înseamnă că este întrunită majoritatea simplă a voturilor exprimate (conform articolului 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană).
,,Sunt extrem de trist când mă gândesc că am ajuns la acest moment. Cinzeci de ani de integrare nu pot dispărea uşor. Va trebui cu toţii să muncim din greu ca să construim o nouă relaţie, având mereu în vedere interesele cetăţenilor şi protejarea drepturilor acestora. Nu va fi simplu. Vor exista situaţii dificile care ne vor pune la încercare viitoarea relaţie. Ştiam acest lucru de când a început Brexit-ul. Totuşi, sunt convins că vom putea să depăşim orice neînţelegeri şi să găsim mereu un numitor comun”, a declarat preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, după votul istoric de miercuri seară.
Ca reacţie la votul din plenul PE, liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European, Manfred Weber, a subliniat că în negocierile privind viitoarea relaţie cu Londra trebuie ca Uniunea Europeană să se concentreze pe calitate şi să respecte interesele cetăţenilor săi.
”În aceste negocieri un principiu este clar: dacă părăseşti Uniunea Europeană, pierzi avantajele clubului. Cu alte cuvinte, dacă doreşti să ai acces la piaţa noastră, trebuie să respecţi regulile noastre. Abordarea noastră nu are nimic de-a face cu pedeapsa. Pur şi simplu este rezultatul referendumului şi al alegerilor guvernului britanic. Mai precis: nu acceptăm vreun gen de acord în stil Singapore cu Londra, care ar submina economia noastră socială de piaţă europeană”, a afirmat Weber.
După anunţul rezultatului votului de către preşedintele PE David Sassoli, în sala de plen a fost auzit Auld Lang Syne, un cântec tradiţional scoţian de rămas-bun.
La scurt timp, David Sassoli a semnat scrisoarea prin care informează Consiliul că Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE.
Pentru a intra în vigoare, acordul de retragere va fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu, printr-o procedură scrisă care ar trebui să fie o formalitate.
Perioada de tranziţie care începe la 1 februarie 2020 va dura până la finalul lunii decembrie 2020. Orice acord privind viitoare relaţie dintre UE şi Regatul Unit trebuie finalizat înainte de acest termen, pentru a putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021.
Perioada de tranziţie poate fi prelungită o dată cu unul sau doi ani, dar decizia trebuie luată de către Comitetul mixt UE-Regatul Unit înainte de 1 iulie.
Parlamentul European va trebui să aprobe orice acord privind relaţia viitoare. În cazul în care acest acord va include prevederi referitoare la competenţe partajate între UE şi satele membre, va fi necesară şi ratificarea de către parlamentele naţionale.
Grupul de coordonare al Parlamentului European pentru Regatul Unit, condus de către eurodeputatul german David McAllister, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe (AFET), va ţine legătura cu Grupul operativ pentru relaţiile cu Regatul Unit (Task Force for Relations with the United Kingdom) şi se va coordona cu Comisia pentru afaceri externe şi Comisia pentru comerţ internaţional (INTA), precum şi cu toate celelalte comisii care au atribuţii în acest domeniu.
Parlamentul European va urmări îndeaproape activitatea lui Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, şi va continua să influenţeze negocierile prin intermediul rezoluţiilor. Acordul final va avea nevoie de aprobarea Parlamentului European.
Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, la care a aderat în 1973, vineri 31 ianuarie la miezul nopţii, ora Bruxellesului (23:00 GMT), atunci când drapelul acestei ţări va fi retras de la instituţiile Uniunii Europene. În urmă cu trei ani şi jumătate, 52% din populaţia Regatului Unit a votat, într-un referendum, în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană.
Dacă Regatul Unit ar decide cândva să revină în UE, ţara ar trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.
Dintre cele 73 de locuri în Parlamentul European deţinute de britanici şi care vor rămâne vacante, 27 vor fi redistribuite, iar 46 vor fi rezervate viitoarelor noi state membre.
Londra nu va mai avea dreptul de a prezenta un candidat la postul de comisar european. De altfel, deja nu mai există un reprezentant britanic în Colegiul comisarilor, premierul Boris Johnson refuzând să propună unul în noua Comisie Europeană.
Şeful executivului britanic nu va mai fi invitat la Consiliile Europene, iar membrii guvernului nu vor mai participa la reuniunile ministeriale ale UE.
În calitate de cetăţeni ai unei ţări terţe, britanicii nu vor mai putea pretinde posturi de funcţionari la Bruxelles. Aceia dintre ei care au obţinut o dublă naţionalitate vor putea rămâne în funcţii. În schimb, Regatul Unit, al doilea contributor net la bugetul Uniunii Europene, după Germania, va continua să plătească până la finalul perioadei de tranziţie – 31 decembrie 2020.
Libera circulaţie se va aplica până la finalul lui decembrie 2020. Detaliile drepturilor reciproce vor fi negociate după Brexit.
05.05.2026
18:26
99
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
169
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
238
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
353
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
471
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
450
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
376
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
401
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
417
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
455
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
464
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
448
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
18:26
22
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
93
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
223
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
342
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
456
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
443
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
367
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
394
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
412
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
451
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
458
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
446
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
481
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
606
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
607
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
557
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
1371
Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
590
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
606
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
621
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
568
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
591
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
579
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
612
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
653
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














