O profesoară, condamnată la moarte după ce a otrăvit intenționat 25 de copii: A vrut să se răzbune pe colegul ei
2942
O profesoară de grădiniţă din China a fost condamnată la moarte pentru otrăvirea a 25 de copii, dintre care unul a decedat, pentru a se răzbuna pe colegul său.
Un tribunal din provincia centrală Henan a declarat că Wang Yun a pus azotit de sodiu în micul dejun pregătit pentru copiii colegului ei, după o ceartă cu acesta.
Incidentul a avut loc anul trecut în luna martie. Rapoartele din acea perioadă spuneau că micuţii au început să verse şi să leşine după ce au servit micul dejun. Un băietel a ajuns în stare gravă, iar după zece luni petrecute în spital a murit în ianuarie 2020.
Tribunalul a declarat luni că Wang ştia că nitritul de sodiu este dăunător, dar a acţionat „fără a ţine seamă de consecinţe.”
„Metodele şi circumstanţele criminale au fost extrem de dure, cu circumstanţe deosebit de grave şi a trebuit să fie aspru pedepsită conform legii”, se arată în hotărârea judecătorească.
Nu e prima oară când Wang Yun otrăvește pe cineva cu nitrit de sodiu
De asemenea, tribunalul a decis că Wang şi managerul creşei să despăgubească familiile copiilor, potrivit Mediafax.
Nu a fost prima dată când Wang a folosit nitrit de sodiu pentru a otrăvi pe cineva, au spus autorităţile. În 2017, a pus în cana soţului ei, provocându-i răni uşoare.
Nitritul de sodiu este utilizat pentru tratarea cărnii, dar poate fi toxic atunci când este ingerat în cantităţi mari.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
03.07.2026
15:21
03.07.2026
15:13
03.07.2026
14:46
Armata ucraineană neagă pierderea orașului-cheie Kostiantinivka și susține că luptele continuă în zonă
Rusia anunță zeci de drone ucrainene doborâte la Sankt Petersburg și un terminal petrolier lovit
Horoscopul zilei 04.07.2026
Putin ignoră criza de combustibil din Rusia și continuă ofensiva asupra Ucrainei
















