Guvernul lansează consultări publice pentru noul plan național de apă și sanitație în Republica Moldova
2148
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) anunță inițierea consultărilor publice asupra Studiului de fezabilitate pentru elaborarea Secțiunii specializate „Apă și sanitație” a Planului de Amenajare a Teritoriului Național, document de planificare care va fundamenta principalele direcții de dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu apă și sanitație la nivel național.
Documentul examinează situația actuală a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare din Republica Moldova, descrie problemele existente și evaluează mai multe scenarii de dezvoltare din perspectivă tehnică, economică, financiară, socială, teritorială și de mediu, inclusiv în contextul schimbărilor climatice. Versiunea sa finală va sta la baza elaborării Secțiunii specializate „Apă și sanitație” a Planului de Amenajare a Teritoriului Național.
Studiul de fezabilitate este elaborat de MIDR prin intermediul proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, implementat de Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, cu sprijinul financiar acordat de Banca Mondială și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare.
Ministerul invită autoritățile administrației publice centrale și locale, operatorii de alimentare cu apă și canalizare, instituțiile publice, mediul academic, organizațiile societății civile, companiile de proiectare, partenerii de dezvoltare, experții din domeniu, precum și toate persoanele interesate să participe activ la procesul de consultare publică.
Comentariile, observațiile și propunerile de imbunatatire pot fi transmise până la 15 august 2026 la adresele de e-mail: sergiu.tabacaru@midr.gov.md și m.popovici@hydrophil-group.com.
Ședințele de consultare publică vor fi organizate cu participarea părților interesate. Data, ora și locul desfășurării acestor ședințe vor fi comunicate ulterior pe paginile web și pe canalele oficiale ale MIDR, ale Agențiilor de Dezvoltare Regională și ale Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locala.
MIDR încurajează participarea cât mai activă a tuturor părților interesate, pentru ca documentul final să răspundă în mod adecvat necesităților de dezvoltare durabilă a sectorului de alimentare cu apă și sanitație și să contribuie substanțial la fundamentarea investițiilor strategice în Republica Moldova.
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















