O mare companie din Suedia, interesată să investească în R. Moldova
2359
Compania suedeză Euro Finans este interesată să investească în Republica Moldova între 20 și 50 de milioane de euro, l-a anunțat Anders Jarlskog, directorul general al firmei din Suedia, pe ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Conducerea companiei Euro Finans a aprobat deja investiția pentru Republica Moldova, însă urmează să se expună și Consiliul de Administrare al companiei, fapt pentru care o delegație de la Euro Finans întreprinde o vizită la Chișinău pentru a discuta cu responsabilii de aici despre facilitățile create pentru investitorii străini, domeniile și sectoarele strategice ale R. Moldova, proiectele planificate pentru anul curent etc.
În urma acestei vizite, delegația suedeză urmează să ia decizia finală referitor la investiție.
„Suedia este unul dintre principalii parteneri de dezvoltare şi susținători ai parcursului european al țării noastre, aflându-se și în top 5 donatori ai Moldovei. Exprimăm gratitudinea pentru toată asistența oferită și încurajăm compania Euro Finans să investească în domeniile strategice ale țării”, a declarat Chiril Gaburici.
Potrivit directorul general, Anders Jarlskog, intrarea companiei Euro Finans în Republica Moldova va stimula dezvoltarea economică a țării datorită modelului unic de afaceri și gamei de produse. „Apreciem pozitiv progresul înregistrat de Republica Moldova la capitolul reforme, dar și facilitățile oferite mediului de afaceri, odată cu reducerea birocrației”, a adăugat directorul companiei Euro Finans.
Euro Finans este o companie financiară, specializată în finanțarea B2B.
În Republica Moldova activează 32 de întreprinderi cu capital suedez, investițiile în capitalul social însumând 74,154 de milioane de lei. După valoarea capitalului investit, Suedia se află pe locul 17 între principalii investitori străini.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
04.09.2026
12:00
04.09.2026
11:51
04.09.2026
11:48
04.09.2026
11:31
04.09.2026
11:17
04.09.2026
10:46
04.09.2026
10:33
04.09.2026
09:50
04.09.2026
09:43
04.09.2026
08:15
04.09.2026
03:52
04.09.2026
03:01
04.09.2026
01:36
04.09.2026
00:43
03.09.2026
23:55
03.09.2026
23:43
03.09.2026
23:21
03.09.2026
22:49
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















