Numele persoanei care i-ar putea lua locul Allei Dolință în Parlament, după ce deputata a părăsit și PSRM, și Legislativul: S-a născut în Armenia și a emigrat în SUA
1695
Locul deputatei Alla Dolință din Parlament, care a anunțat că își depune mandatul din Legislativ și părăsește Partidul Socialiștilor, nemulțumită de faptul că formațiunea prorusă nu a condamnat războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina, ar putea fi ocupat de Gaik Vartanean.
Acesta figurează al 36-lea în lista electorală a Blocului comuniștilor și socialiștilor de la alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021.
CITIȚI și Partidul Socialiștilor se DEZINTEGREAZĂ: Un deputat a decis să PĂRĂSEASCĂ formațiunea și Parlamentul, în semn de protest față de retorica PSRM privind RĂZBOIUL din Ucraina
Gaik Vartanean s-a născut în Armenia, a studiat politologia la Universitatea de Stat din Moldova, după care a emigrat în SUA, unde a locuit aproape șase ani și a revenit la Chișinău în 2006.
Începând cu anul 2013 a activat în funcția de asistent de deputat, iar în 2015 a fost ales membru al Consiliului Municipal Chișinău din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
CITIȚI și Numele candidaților din lista electorală a PAS care ar putea ajunge în Parlament după plecarea deputaților Iurcu și Bolea
Vartanean a mai fost deputat socialist după alegerile din februarie 2019.
Amintim că, alături de Vartanean, Blocul comuniștilor și socialiștilor ar putea avea încă un deputat nou - Adrian Albu, care ar putea accede în Parlament după decesul deputatei Elena Bodnarenco.
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria















