Numără liniile de la încheietura mâinii şi vei afla cât vei trăi!
2317
realitatea.net Liniile orizontale sau liniile curbe care separă palmă de restul braţului, adică liniile încheieturii mâinii, poartă denumirea de linii Rascette. Ele pot furniza informaţii despre starea de sănătate, prosperitatea şi faima fiecărei persoane.
Potrivit învăţăturilor ştiinţelor metafizice, numărul acestor linii de la încheietura mâinii drepte indică inclusiv cât de mult vei trăi. Cu cât ai mai multe linii, cu atât eşti mai longeviv. Cu condiţia că acestea să fie bine evidenţiate şi neîntrerupte, prima linie indică între 23 şi 28 ani de viaţă, cea de-a două indică între 46 şi 56 de ani, cea de-a treia indică între 69 şi 84 de ani, iar cea de-a patra indică 84 de ani de viaţă sau mai mult.
Foarte puţine persoane au toate cele patru linii la un loc. În general, se întâlnesc 2 sau 3 astfel de linii.
Priveşte cu atenţie încheietura mâinii şi numără aceste linii. Câte sunt?
Prima linie este considerată cea mai importantă linie de la încheietură. Conform ştiinţei metafizicii, dacă această linie este adâncă şi evidenţiată, este semn că persoană respectivă este perfect sănătoasă şi are o bună condiţie fizică. Dacă linia este puţin neclară şi estompată, este semn că persoană respectivă este delăsătoare şi necugetată.
Această primă linie poate indică, de asemenea, existenţa unor probleme de sănătate.
În cazul femeilor: Dacă prima linie se curbează către baza palmei sau este întreruptă, ea poate semnala unele probleme ginecologice precum fertilitate scăzută, naştere grea sau absenţa menstruaţiei.
În cazul bărbaţilor: Dacă prima linie se curbează în sus înspre baza palmei sau este întreruptă, ea poate semnala afecţiuni ale prostatei, boli urinare sau boli ale aparatului reproducător.
Linia a doua indică de obicei avuţia, prosperitatea şi fericirea unei persoane. Liniile Rascette sunt drepte, neîntrerupte şi fără denivelări.
Linia a treia indică faima şi renumele fiecărei persoane. Dacă această linie este dreaptă şi fără denivelări, persoana respectivă este influentă.
Linia a patra dublează de regulă brăţara a treia a mâinii şi de obicei prezenţa sa întăreşte caracteristicile acesteia.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















