Nu-i dreptate pe pământ
2326
Trustia, elegii politikoase
Evgheni Prigojin, „bucătarul” lui Putin, a găsit o soluție ingenioasă pentru a câștiga războiul împotriva ucrainenilor și a încheia victorios spețoperația militară din Ucraina: Moscova să declare că obiectivele războiului au fost atinse, că Rusia a câștigat definitiv și că se va concentra de acum înainte pe apărarea teritoriului ucrainean ocupat, ca ucrainenii să nu-l ia înapoi. Cu alte cuvinte: strugurii sunt acri, nu mai culegem alții, să încercăm să-i înghițim pe cei culeși deja, ca să nu ne stea în gât sau să ne provoace indigestie și gastrită, spune „dirijorul” criminal.
Cât privește demilitarizația și denazificația – obiectivele anunțate de Putin la 24 februarie 2022, acestea vor rămânea pentru următoarele războaie, căci oricum generalii ruși nu numai că nu pot înțelege și explica ce înseamnă aceasta, dar nici nu pot pronunța cuvintele respective. Ca să nu mai vorbim despre soldații ruși, voluntari și mobilizați, atitudinea cărora se exprimă printr-o derivată a celui mai răspândit cuvânt rusesc scris sau scrijelat pe pereți și pe garduri.
Ideea lui Prigojin are un singur defect: nu ține cont de opinia armatei ucrainene, cu himarsurile, leoparzii, bredliurile, dronele, rachetele, avioanele etcetera pe care le are la dispoziție...
Acum stau și mă gândesc la destinul amar, demn de talentul lui Shakespeare, al lui Ilan Șor: fugit în Țara Sfântă de schilodita justiție moldavă, el se gândește zi și noapte la bunăstarea moldovenilor, la binele poporului nostru și nu numai el, ci și consoarta sa, Jasmin, care le-a promis găgăuzilor că soțul ei o să transforme bășcănia într-o oază a prosperității în mijlocul pauperității generale, dacă vor vota corect, firește.
Dar în loc să-i fie apreciate intențiile și eforturile salvatoare, familiei Șor i se ia aeroportul internațional, mașina blindată, active de 5,2 miliarde de lei și, culmea culmilor, justiția leșinată îi aplică lui Ilan 15 ani de închisoare plus 5 ani interdicție de a se implica în sistemul bancar autohton. E cum i-ai interzice pescarului să meargă la pescuit sau hoțului de buzunare să folosească transportul public. Asta după ce Departamentul de Stat al SUA l-a inclus pe Șor și partidul său în lista neagră, alături de Plahotniuc, cu care au reușit să ciordească un miliard de euro din același sistem bancar. Măcar pentru faptul că, aflându-se pe țărmul Mării Mediterane, Ilan Șor se gândește la noi, el trebuia achitat și decorat. Nu-i dreptate pe pământ.
Acum, Ilan tună și fulgeră și-i amenință pe judecătorii care l-au condamnat că se va răzbuna pe ei imediat cum va pune mâna pe putere cu ajutorul lui Putin. Dar dacă Putin va fi legat și dus la Haga?
Al vostru scriptor, epaminond, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















