Stiri
NU ardeţi anvelope în noaptea Paştelui! Agenția de Mediu: ,,În procesul arderii anvelopelor, în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene". Ce amenzi riscaţi
Actualitate
03.05.2024
11:12
2253
2253
Agenția de Mediu îndeamnă cetățenii R. Moldova să renunţe la obiceiul de a arde anvelope în noaptea Paştelui, chipurile pentru a alunga ,,spiritele rele".
,,În procesul arderii anvelopelor, în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen și hidrocarburi aromatice policiclice, iar în funcție de caracteristica și direcția vântului, aceste substanțe pot fi dispersate la distanțe mai mari de 160 de km", precizează Agenția de Mediu.
Instituţia amintește că arderea anvelopelor este interzisă în R. Moldova, iar cei prinși că încalcă legea riscă amenzi usturătoare.
Mai exact, Codul Contravențional prevede amenzi de la 1 200 până la 1 800 de lei pentru poluarea aerului atmosferic de către persoanele fizice.
În cazul agenţilor economici, amenzile se ridică până la 15 000 de lei.
,,Începând cu data de 23 martie 2023, a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate. Conform acestuia, cetățenii care dețin anvelope uzate sunt obligați să nu le arunce la întâmplare sau să le ardă, ci trebuie să le returneze operatorilor economici autorizați pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, care au obligația de a le prelua gratuit de la cetățeni", mai informează Agenția de Mediu.
UTIL // 𝐿𝑖𝑠𝑡𝑎 𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑒𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑐𝑖 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑟𝑖𝑧𝑎𝑡 şi 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 ş𝑖 𝑡𝑟𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑠ş𝑒𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑣𝑒𝑙𝑜𝑝𝑒:

- SRL ,,Ecoelastic Lux” (autorizat pentru colectare și tratare) - (+373) 079581858, (+373) 060255552 ;
- „Moldrec Group” SRL (autorizat pentru colectare) – (+373) 79708821;
- „Ispan Lux” SRL (autorizat pentru colectare și tratare) – 029424018;
- „Palin Construct” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 60892019;
- SRL „Eco Recycling” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 79772055.
Stiri relevante
07.11.2026
00:29
163
Zelenski anunță că Ucraina va continua atacurile asupra rafinăriilor rusești
07.11.2026
00:22
140
Trump îl numește pe Stephen Miller șef de cabinet la Casa Albă, în locul lui Susie Wiles
06.11.2026
22:35
310
Vreme rece la început, apoi mai blândă: prognoza pentru 7–13 noiembrie
06.11.2026
21:48
373
Proiect de 20 de milioane de lire pentru prevenirea și depistarea demenței
06.11.2026
20:17
410
UE acuză TikTok că algoritmul său afectează sănătatea mintală a utilizatorilor
06.11.2026
19:56
453
Thomas Markle, tatăl lui Meghan, arestat și acuzat de deținerea de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor
06.11.2026
19:23
418
Seminar la Chișinău pentru integrarea educației despre Holocaust în școli
06.11.2026
18:39
486
Ar putea alegerile de la jumătatea mandatului din SUA să oprească bula AI?
06.11.2026
18:30
416
Patru artiști născuți odată cu Independența își expun lucrările la Parlament
06.11.2026
18:26
497
Moldova, printre țările europene unde abonamentul Netflix necesită peste o oră de muncă
06.11.2026
18:10
471
Japonia conduce clasamentul turismului în 2026, iar România ocupă locul 43
06.11.2026
17:46
476
Fracțiunile parlamentare au discutat reforma administrației publice locale
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
Top stiri
06.11.2026
22:35
279
Vreme rece la început, apoi mai blândă: prognoza pentru 7–13 noiembrie
06.11.2026
21:48
350
Proiect de 20 de milioane de lire pentru prevenirea și depistarea demenței
06.11.2026
20:17
388
UE acuză TikTok că algoritmul său afectează sănătatea mintală a utilizatorilor
06.11.2026
19:56
433
Thomas Markle, tatăl lui Meghan, arestat și acuzat de deținerea de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor
06.11.2026
19:23
402
Seminar la Chișinău pentru integrarea educației despre Holocaust în școli
06.11.2026
18:39
464
Ar putea alegerile de la jumătatea mandatului din SUA să oprească bula AI?
06.11.2026
18:30
405
Patru artiști născuți odată cu Independența își expun lucrările la Parlament
06.11.2026
18:26
480
Moldova, printre țările europene unde abonamentul Netflix necesită peste o oră de muncă
06.11.2026
18:10
455
Japonia conduce clasamentul turismului în 2026, iar România ocupă locul 43
06.11.2026
17:46
464
Fracțiunile parlamentare au discutat reforma administrației publice locale
06.11.2026
17:41
450
Raportul de extindere 2026 și progresele Republicii Moldova spre UE, analizate de Consiliul de Experți
06.11.2026
17:22
504
Alegerile din SUA slăbesc poziția lui Trump în Congres, dar îi lasă mână liberă în politica externă
06.11.2026
17:18
520
Acțiunile din sectorul inteligenței artificiale revin după pierderi de trilioane de dolari
06.11.2026
16:56
451
Sky și RTE, vizate de amenințări la adresa securității, pe fondul alertelor din Europa
06.11.2026
16:27
474
CNS a aprobat șase direcții pentru consolidarea securității cibernetice
06.11.2026
15:51
472
Consiliul de etică cere DGETS să suspende concursul pentru șefia Liceului „Academia Copiilor”
06.11.2026
15:23
517
Atacul cibernetic asupra sistemului guvernamental a expus datele a circa 450.000 de cetățeni
06.11.2026
15:17
531
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
06.11.2026
15:01
478
Nordul țării primește investiții de 145,5 milioane de lei, iar Casa Bodescu este restaurată
06.11.2026
14:39
493
Șase universități participă la a doua sesiune de formare în leadership strategic
06.11.2026
14:29
521
Vladimir Bolea participă la Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord
06.11.2026
14:02
0
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
06.11.2026
13:57
781
Chișinăul anunță restricții pentru Krasnoselski, inclusiv interdicția de a părăsi țara timp de cinci ani
06.11.2026
13:46
515
MEC propune mai multă practică și mentorat în formarea viitorilor profesori
06.11.2026
13:43
499
Polițiștii i-au informat pe locuitorii din Măgdăcești despre fraudele online
06.11.2026
13:13
606
Șofranul, cel mai scump condiment din lume, este în criză în Kashmir
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri