„Nu acceptăm CORUPȚIA în Poliție”: Patru șoferi care au vrut să scape de amenzi, după ce au fost prinși că au depășit viteza, riscă ani grei de pușcărie
2500
Patru bărbați sunt cercetați penal pentru corupere activă și riscă până la șase ani de închisoare sau amendă de la 100 000 până la 200 000 de lei, pentru că au încercat să mituiască polițiștii de patrulare. Cazurile au avut loc în raioanele Sângerei, Glodeni și Râșcani, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Potrivit sursei, acești șoferi au fost prinși fie în stare de ebrietate, fie cu permis de conducere fals sau care au depășit limita de viteză și, pentru a scăpa de amenzi le-au propus polițiștilor mită întru 300 și 3 500 de lei.
Oamenii legii au raportat imediat cazurile, iar șoferii au fost escortați la audieri.
IGP anunță că, de la începutul anului curent, a fost lansată Campania „Nu acceptăm corupția în poliție” și au fost înregistrate opt cazuri de corupere activă. Totodată, 13 polițiști au denunțat actele ilegale de mituire.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu dea mită polițiștilor și chiar să denunțe orice act de corupție din partea oamenilor legii.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















