Noi contestări la Curtea de Apel în dosarul paşapoartelor
3685
Şeful adjunct al Secţiei control al eliberării paşapoartelor din cadrul CRIS „Registru” ar putea fi plasat din arest la domiciliu în arest în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA). Asta în cazul în care Curtea de Apel va admite recursul procurorilor care au cerut instanţei schimbarea măsurii de reprimare în privinţa învinuitului şi deţinerea acestuia în izolatorul de detenţie provizorie pentru 30 de zile. Şedinţa va avea loc astăzi, la ora 13.00.
Săptămâna trecută, Curtea a decis anularea arestului la domiciliu şi plasarea în izolator a altor doi figuranţi din dosarul paşapoartelor. Este vorba despre şeful interimar al Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei, Comrat, şi un intermediar, reţinuţi la finele lunii aprilie pentru falsificarea actelor de identitate.
Potrivit ofiţerilor de urmărire penală, angajaţii „Registru”, în complicitate cu persoane intermediare şi reprezentanţi ai BMA, eliberau paşapoarte biometrice, falsificând identitatea beneficiarilor. Astfel, falsificarea actelor avea loc la nivelul documentelor primare. Conform unei scheme, se făceau diferite modificări în certificatele de naştere sau paşapoartele de tip sovietic, se introduceau litere suplimentare în nume, patronimic, prenume, se omiteau sau se adăugau cifre în data de naştere, se schimba în întregime informaţia despre identitatea persoanei etc. După ce se operau aceste modificări, se perfectau paşapoarte biometrice.
Amintim că în aprilie, şase persoane, inclusiv şefi de la „Registru”, Biroul Migraţie şi Azil, dar şi persoane intermediare, au fost reţinute pentru abuzuri la eliberarea paşapoartelor. Anchetatorii au stabilit 31 de persoane care au intrat în posesia actelor de identitate falsificate, iar preţul unui paşaport se ridica până la zece mii de euro.
Pe moment, patru figuranţi se află în arest la domiciliu, iar alte două persoane – în izolatorul CNA. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la zece ani de închisoare.
07.09.2017
12:40
04.05.2017
12:33
31.03.2017
22:41
31.01.2017
16:00
17.11.2016
10:52
08.06.2016
17:01
06.06.2016
09:46
03.12.2015
18:31
11.08.2015
17:31
11.06.2015
17:42
20.05.2015
12:30
19.05.2015
10:47
16.09.2026
02:36
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026















