Noi percheziții la Primăria Chișinău: Doi angajați ai instituției au fost REȚINUȚI de procurori. Ce SCHEMĂ frauduloasă ar fi pus la cale
4430
Şeful unei secţii din cadrul Direcției funciare a Primăriei municipiului Chișinău, un subaltern și un om de afaceri au fost reținuți de ofițerii și procurorii anticorupție într-un dosar ce vizează fraude cu terenuri. Cei trei sunt bănuiți de abuz de serviciu, după ce ar fi deposedat fraudulos administrația publică de terenuri, în baza unor titluri executorii, deținute de persoane interpuse.
Potrivit CNA, funcționarii identificau loturi ce aparțineau municipalității, amplasate convenabil solicitanţilor, ale căror valoare putea fi majorată prin alipirea unor terenuri aferente sau prin schimbarea statutului zonei și le înstrăinau în mod fraudulos. Aceștia ar fi acționat de comun acord cu agentul economic, care este suspectat de complicitate la abuz de serviciu.
În unul din cazuri, o familie din Chișinău a obţinut titlu executoriu, printr-o decizie a Curții de Apel, pentru un teren intravilan în scopul construcției unei case de locuit. Pentru că familia se afla peste hotare, interesele acesteia au fost reprezentate de un intermediar care, în complicitate cu reprezentanţii Direcţiei funciare şi persoane din alte autorităţi, au identificat un alt teren, cu o valoare mai mare şi cu o amplasare mai favorabilă. După ce au intrat în posesia terenului, aceştia l-au înstrăinat în favoarea altei persoane, pentru a şterge urmele infracţiunii.
Procurorii spun că schema de preluare frauduloasă a terenurilor Primăriei a fost aplicată în zeci de cazuri. Astfel, au fost identificate mai multe loturi, înstrăinate de acelaşi grup de persoane, pe bd. Grigore Vieru, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Puşkin, str. Hânceşti, Cuza Vodă etc.
Cele trei persoane au fost reţinute pentru 72 de ore și riscă până la șase ani de închisoare, în cazul în vor fi găsite vinovate.
De menționat că, acum o lună ,în arestul procurorilor au ajuns şase membri ai grupului, printre care doi angajaţi de la „Cadastru”, un om de afaceri şi un beneficiar al unui teren. Alți doi complici, un executor judecătoresc şi un barman, au fost eliberați sub control judiciar, după ce și-au recunoscut vina. Până în prezent au fost reținute 9 persoane bănuite că ar fi implicate în această schemă.
22.01.2025
14:34
14.06.2019
11:19
04.05.2017
12:33
31.03.2017
22:41
28.01.2017
08:30
17.11.2016
10:52
06.06.2016
09:46
09.03.2016
16:50
24.11.2015
09:44
07.09.2015
19:28
11.08.2015
17:31
17.06.2015
11:01
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















