Stiri

NOI centre de informare despre UE în sudul R. Moldova

Politică 13.02.2015 16:33 Vizualizări2175
NOI centre de informare despre UE în sudul R. Moldova

Mai multe centre de informare despre Uniunea Europeană (UE) ar putea fi deschise în sudul R. Moldova, precum este cel din Taraclia, care a fost inaugurat în luna iunie 2014, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe de la Sofia, Bulgaria.

Președintele Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, a solicitat sprijin în acest sens de la Bulgaria. Solicitarea a fost lansată în cadrul întrevederii cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Bulgariei în R. Moldova, Petar Vâlov.

„Implementarea Acordului de Asociere va contribui la sporirea investițiilor în țara noastră și va oferi noi oportunități cetățenilor Republicii Moldova, indiferent că locuiesc în stânga Nistrului, în nordul sau în sudul țării. De aceea, este important să avem cât mai multe instrumente de informare și să comunicăm cât mai activ cu cetățenii”, a spus Andrian Candu.

La rândul său, diplomatul bulgar a solicitat sprijinul R. Moldova pentru crearea unui secretariat permanent al Procesului de Cooperare Regională din Sud-Estul Europei, la Sofia.

În R. Moldova locuiesc aroximativ 90 de mii de bulgari. Cei mai mulți dintre aceștia locuiesc în sudul R. Moldova și în stânga Nistrului.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 481 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 950 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri