Nicolae Negru // Vizita lui Kozak: exerciții de ipocrizie

Semne diacritice

E grea pâinea unui președinte „jucător”. Perspectiva majorării tarifelor la gazele naturale și, în consecință, scumpirea tuturor produselor și serviciilor ar dezamăgi multă lume și ar lovi puternic în eforturile noii guvernări de a demonstra că „au pornit vremurile bune”. Aceasta e cheia pentru inițiativa surprinzătoare a Maiei Sandu de a-l invita la Chișinău pe Dmitri Kozak, adjunctul șefului administrației prezidențiale a Federației Ruse.

Când i se ridică mingea la fileu, chiar și unui jucător modest, trebuie să te aștepți la o lovitură puternică sau amăgitore, dar Kozak nu e un jucător oarecare, având și TASS-ul la dispoziția sa. El a profitat din plin de încercarea stângace a Maiei Sandu de a nu divulga cui aparține inițiativa și invitația, înfățișându-se la Chișinău pe cal alb, un binefăcător, un salvator care vine la prima chemare a președintelui proeuropean nou ales ca să ajute poporul moldav.

Înconjurat la poarta Președinției de jurnaliști, Kozak a demonstrat câteva exerciții de ipocrizie, a susținut un master-class, vorbind despre tarifele vamale pentru produsele agricole moldovenești la intrarea pe piața rusă, de parcă tarifele acestea le-ar fi introdus extratereștrii, despre necesitatea evacuării armamentului și munițiilor de la Cobasna, de parcă e prima dată când un reprezentant al Rusiei spune aceasta, despre neimplicarea Rusiei în găsirea unei soluții pentru conflictul transnistrean, deoarece ar fi un „conflict intern” și Moscova ar susține orice înțelegere între Chișinău și Tiraspol, așa încât cei care i-au atribuit intenții de federalizare (inclusiv subsemnatul) ar trebui să se rușineze, să-și facă mea culpa, uitând nu numai de Memorandumul Kozak din anul 2003, dar și de textul pe care i-l dicta Dodon lui Iaralov, în iunie 2019, privind acordarea de „împuterniciri largi, pe plan politic, economic, social” pentru Transnistria. Dodon afirma atunci că textul respectiv i l-a dictat Kozak, pentru a substitui cuvântul „federalizare”, care figura într-o anexă secretă a acordului de alianță între PSRM și PD.

De cealaltă parte, și Maia Sandu a dat dovadă de ipocrizie când i-a cerut ajutor lui Kozak în rezolvarea conflictului transnistrean. Altfel ar trebui să credem că e naivă, că nu știe la ce soluție visează Kremlinul.

E fățărnicie iarăși din partea lui Kozak și faptul că nu a menționat trupele ruse și, ciudat lucru, niciun jurnalist nu l-a întrebat când are de gând Rusia să le retragă. Nici în comunicatul Președinției nu se spune vreun cuvânt despre militarii ruși aflați ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Să fie întâmplătoare această conjurație a tăcerii? Mai ales că președintele Parlamentului, Igor Grosu, declarase înainte de vizita înaltului reprezentant al lui Putin că tema trupelor ruse nu are cum să fie evitată.

E de presupus că aceasta a fost condiția pusă de Kozak: să nu i se ceară să-și ia armata acasă, căci astfel se atinge cea mai sensibilă coardă a Rusiei, coarda mesianică, de salvator al umanității. Cum să-i spui cuiva care se crede „eliberator” să plece în sfârșit? Maia Sandu s-a văzut obligată să facă această concesie în „interesul cetățenilor” Republicii Moldova, ca să obțină un preț mai bun la gazele naturale. Dar până atunci mai este, nu întâmplător a pomenit Kozak despre „interesele naționale” ale Rusiei în legătură cu viitoarele acorduri moldo-ruse.

Trebuie să mai constatăm că, din păcate, mai tot ce s-a aflat despre vizita și discuțiile lui Kozak cu Maia Sandu îi datorăm nu Maiei Sandu.