Utopia unui guvern de „coeziune națională”

Semne diacritice

Dodon se ia în serios și încearcă să se autodepășească. El adresează Curții Constituționale trei întrebări care îi trădează nerăbdarea, dorința arzătoare de a se afla în treabă, de a lovi cu biciul în caii înglodați, metaforic vorbind.

Poate președintele Republicii Moldova să desemneze candidatul la funcția de prim-ministru înainte de a se alege conducerea Parlamentului, adică înainte de a se forma o majoritate parlamentară? Dacă Parlamentul nu se întrunește din cauza că nu au fost alese organele de conducere, poate președintele considera că Legislativul nu a acordat votul de încredere candidatului propus de el? Dacă prima încercare a eșuat, e în drept președintele să desemneze aceeași persoană candidat la funcția de prim-ministru? – se interesează Dodon.

Un răspuns pozitiv din partea Curții la aceste întrebări i-ar oferi președintelui un rol mai activ în procesul de formare a Guvernului, dar nu are cum să influențeze partidele, să le determine să fie mai cooperante în căutarea unei soluții de guvernare comună. Pericolul alegerilor anticipate există deja, partidele îl conștientizează și presiunea pusă asupra lor de Dodon, prin desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, nu adaugă nimic nou, nu schimbă conjunctura politică. E cum ai turna gaz peste foc, în loc să pui lemne.

Dacă regulamentul Parlamentului prevede că activitatea de adoptare a legilor începe după constituirea organelor de conducere, ce rost are să elaborezi un program de guvernare și să formezi un guvern care nu o să ajungă la procedura de învestire din cauza blocajului parlamentar? Cine va accepta să „exerseze” fără rost, să simuleze un proces de formare a Guvernului atât de complicat, dacă nu există certitudinea că Legislativul va începe să funcționeze? Un candidat socialist? Posibil, dar rezultatul va fi cu siguranță unul negativ, dacă datele relațiilor dintre partide nu se schimbă.

Într-un singur caz demersul actual al președintelui are un oarecare sens: dacă el intenționează să propună partidelor formarea unui „guvern de coeziune națională”, desemnând un candidat corespunzător, care să nu aparțină niciunei formațiuni politice și să aibă libertatea să-și aleagă miniștrii. Un candidat „tehnocrat”, care să adune în jurul său o echipă de profesioniști și să elaboreze un program de guvernare axat pe îndeplinirea Acordului de Asociere cu UE, pe însănătoșirea economiei și a mediului de afaceri, pe atragerea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă, dar să prevadă și măsuri de „dezoligarhizare”, de sporire a încrederii în instituțiile statului, ar putea fi o cale de ieșire din impasul politic de azi.

Ca să aibă sprijinul majorității deputaților, un guvern de coeziune națională va cere retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, va continua proiectele de interconectare energetică cu România, nu va recunoaște anexarea Crimeii și nu va anula legea antipropagandă, cum și-ar dori Dodon.

Nu vă pare utopică perspectiva constituirii unui asemenea guvern? Trebuie să recunoaștem că da. Dodon și socialiștii au niște angajamente față de Rusia, Plahotniuc vrea să guverneze singur, iar Maia Sandu și Andrei Năstase sunt setați pe „decapitări”. Decizia Curții Constituționale, oricare va fi aceasta, nu îi va clinti de pe pozițiile lor.