Unde scuipă Dodon, pupă Plahotniuc
5785
Semne diacritice
Vizita lui Dodon
Ce contrast între Dodon mergând
„Rusia e salvarea noastră”, a ținut el să transmită cetățenilor Republicii Moldova înainte de a pleca
Nu mergi la cineva în vizită anunțând în prealabil că îi vei cere socoteală, că îl consideri vinovat de nenorocirile tale, decât doar urmărind spectacolul, nu beneficii pentru statul pe care îl reprezinți. Dacă într-adevăr consideri că în relațiile cu UE există niște probleme, le abordezi corespunzător cutumei, procedurilor diplomatice stabilite, folosind un limbaj adecvat. Altfel îți pierzi timpul degeaba, riști să fii dat afară, să te faci de râs. Fiindcă veni vorba, Acordul de asociere prevede unele corecții, dar l-ați auzit pe Dodon formulând vreo pretenție clară? Impresia e că nu a urmărit
Regretăm desigur că pomicultorii și viticultorii noștri s-au pomenit într-o situație dificilă, dar ce sens economic ar avea să obținem ridicarea embargourilor asupra producției moldovenești pe piața rusă prin anularea Acordului de asociere cu UE, unde câștigăm din export aproape de șase ori mai mult decât pe piața rusă? Conform estimărilor Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, chiar dacă Moscova anulează sancțiunile și exporturile pe piața rusă ar reveni la volumul din 2010, de 404 milioane de dolari, față de 241 de milioane de dolari în 2015, acestea oricum nu ar reprezenta decât o treime din exporturile pe piața UE, care au atins în 2015 suma de 1 218 milioane de dolari. Pentru 2016, BNS nu are încă cifra definitivă, dar cu certitudine exporturile în UE sunt în creștere.
Ar fi aberant ca, pentru 163 de milioane de dolari, pe care i-am recâștiga pe piața rusă, să pierdem 1 miliard de dolari, demonizând UE și renunțând la accesul liber pe piața europeană. Ar fi o catastrofă, căci anularea Acordului de asociere cu UE nu înseamnă revenirea în mod automat la avantajele comerțului asimetric. După toate astea, poate fi considerat Dodon un președinte normal? Este vreo logică „statalistă” în comportamentul său?
Dacă Dodon nu e un prost, înseamnă că joacă un teatru prost. Prost pentru Republica Moldova. Și retorica sa anti-NATO a depășit limitele bunului-simț, chiar făcând abstracție de ajutorul pe care ni l-a acordat NATO la nimicirea pesticidelor rămase de la agricultura sovietică sau a minelor antipersonal. Să ne mirăm că secretarul general NATO Jens Stoltenberg l-a ignorat, i-a închis ușa-n nas, după ce își planificase o întâlnire cu președintele moldav?
Faptul că la întâlnirile cu liderii UE Dodon nu a fost atât de „curajos”, cum s-a cocoșit înainte de a merge
13.08.2025
11:00
2342
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3578
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
88098
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
51367
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
34406
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
34751
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
35382
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
35698
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
36141
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
35845
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
35759
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
35752
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
25.04.2026
15:49
34
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
291
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
241
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
348
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
374
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
442
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
572
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
608
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
648
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
623
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
690
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
821
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
732
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
638
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
643
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
720
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
850
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
665
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
627
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
820
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
685
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
667
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
632
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
753
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
966
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














