Nicolae Negru // Ucrainenii pun pe fugă armata rusă venită „pentru totdeauna”
5423
Semne diacritice
Generalii ucrainenii i-au dus de nas în mod elementar pe generalii ruși: au tot spus săptămâni la rând că vor ataca în regiunea Herson, la sud, dar au atacat cu toată forța în regiunea Harkov, la est, luând unitățile armatei ruse de acolo prin surprindere, punându-le pe fugă, așa încât le scăpărau călcâiele, lăsând în urma lor tehnică militară, armament, muniții. Au fost eliberate peste 40 de localități, până la frontiera de stat, principalele trofee ale ucrainenilor fiind orașele Kupiansk și Izium, importante noduri rutiere pe care se făcea aprovizionarea armatei ruse.
Însă nimic nu se compară cu câștigul de ordin moral, psihologic al militarilor ucraineni, cu sentimentul că au fost așteptați de populația locală și că i-au fugărit pe ocupanții care veniseră acolo „pentru totdeauna”. Unii experți militari europeni și americani consideră că această operație reflectă geniul militar al ucrainenilor și va intra în manualele de istorie a războaielor.
Kremlinul și-a pierdut inițial darul vorbirii, apoi a încercat să minimalizeze pierderea a peste 3 000 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean ocupat, spunând că e vorba despre o retragere planificată (fără să fie anunțați soldații și ofițerii?), pentru o regrupare în scopul apărării Donbasului. Ceva asemănător s-a spus și în primăvară, după ce trupele ruse au eșuat în efortul de a ocupa Kievul și regiunile adiacente. Ca și atunci, Lavrov a sărit cu ideea negocierilor, fiindcă cu cât mai mult vor fi amânate, cu atât mai greu se va putea ajunge la o înțelegere, a afirmat el.
Ca să înceapă negocierile, nu mai e valabilă propunerea retragerii până la linia de până la 24 februarie, a răspuns Kievul, în persoana ministrului Apărării, Oleksii Reznikov, Rusia trebuie să-și retragă trupele de pe toate teritoriile ocupate, inclusiv Crimeea. Principalii aliați ai Ucrainei acceptă această abordare și promit să o sprijine atât cât va fi necesar.
În opinia unor martori oculari, Putin care a participat de ziua Moscovei la punerea în funcție a unei roți de observație arăta nervos, deprimat. Și e firesc, veștile de pe frontul ucrainean sunt catastrofale pentru el și pentru imperiul rus. Deși a afirmat că Rusia nu a pierdut nimic începând „spețoperația” militară din Ucraina, că a câștigat din punct de vedere geopolitic, e greu de crezut că Putin e sincer, că chiar crede ceea ce spune. La Forul economic de la Vladivostok, în cadrul căruia a făcut aceste declarații, au participat doar trei șefi de state sau de guvern, ceea ce vorbește despre adevărata, nu imaginara pondere geopolitică a FR după invazia Ucrainei.
Sunt „nimic” cei cinczeci de mii de militari ruși uciși în războiul din Ucraina? Chiar dacă nu-i numărăm pe cei răniți, mutilați, în 200 de zile de război pierderea e de trei - patru ori mai mare decât a pierdut URSS în 10 ani de război în Afganistan. Nu mai mici sunt pierderile de reputație atât pentru Rusia ca țară, cât și pentru Putin, ca „lider național”.
Invadând Ucraina, Putin a vrut să-i redea Rusiei suprafața și puterea de influență a Uniunii Sovietice, dar a obținut un efect contrar: Rusia nu mai e considerată supraputere, lumea nu se mai teme de armata rusă, ci doar de sănătatea mintală a liderului de la Kremlin care zângănește arma nucleară. Neputincios, răzbunător, el amenință Europa cu frigul și bombardează cu rachete infrastructura orașelor ucrainene, omorând oameni, lăsând populația fără apă și curent electric. Unii ruși au îndrăznit să-i ceară președintelui rus demisia, alții au cerut să fie tras la răspundere și judecat pentru „trădare”. Putin e bun de legat. Dar cine să-l lege?
13.08.2025
11:00
2171
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3381
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79583
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47780
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30848
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31185
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31817
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32146
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32582
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32326
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32226
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32188
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
07.03.2026
08:10
1
Horoscopul zilei 07.03.2026
350
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
528
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
557
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
416
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
444
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
482
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
592
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
508
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
496
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
533
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
556
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
503
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
582
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
503
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
524
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
542
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
937
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
586
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
845
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
541
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
665
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
716
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
574
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
612
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
Horoscopul zilei 07.03.2026
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














