Statul este Dodon?

Semne diacritice

Președintele Nicolae Timofti nu semnase încă decretul privind acordarea cetățeniei lui Băsescu atunci când Dodon, care se afla în campanie electorală, a și amenințat că îl va anula dacă devine președinte. În zece zile de la instaurarea sa la Președinție, a și emis decretul de retragere a cetățeniei lui Băsescu pe motiv că acesta ar fi dobândit-o „în mod fraudulos”.

De ce această urgență? A aduce, indirect, acuzații de fraudă nu numai ex-președintelui României, ci și ex-președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care e jurist, nu necesita o atitudine mai riguroasă, mai calmă? Prezumția nevinovăției nu trebuia respectată? Într-adevăr a prezentat Băsescu date false, a tăinuit ceva? Sau frauda îi aparține lui Nicolae Timofti? Și dacă a fost o fraudă, cine a stabilit-o? În ce constă aceasta?

Legea spune că propunerile privind retragerea cetățeniei trebuie să vină din partea „organelor de stat”, a „reprezentanțelor diplomatice sau instituțiilor consulare, prin intermediul Ministerului de Interne și a Ministerului Afacerilor Interne”. Au reușit ele să strângă atât de repede documentele necesare? Îmbătat de putere, Dodon nu s-a gândit la „nuanțe”, la faptul că într-un caz atât de sensibil – Băsescu chiar are merite față de Republica Moldova, spre deosebire de unii sportivi mediocri, care primesc cetățenia în regim de urgență - se cere mai multă chibzuință, transparență, organizând o răfuială grabnică. O fi fost încurajat de cineva?

În general, comportamentul lui Dodon după instalarea în funcția de președinte, dar și până atunci, ar fi demn de interesul unor psihanaliști, căci conține o mare doză de agresivitate, de răzbunare, de intransigență, intoleranță, dar și de obscurantism, minciună, fărădelege, dispreț suveran pentru o parte a populației care nu l-a votat pe el…

Atitudinea față de drapelul UE, care nu numai că a fost scos, ci și tăiat suportul în care era fixat pe sediul Președinției e normală, e rațională? E de președinte al unui stat al cărui buget este asigurat din granturile UE în proporție de aproape 20 la sută, conform spuselor lui Dodon însuși? De altfel, legea permite afișarea drapelului UE alături de drapelul de stat. Este sediul Președinției proprietatea lui Dodon, nu e proprietate publică?

Dacă UE își retrage asistența financiară, este gata președintele socialist al Republicii Moldova să plătească din buzunarul său pensiile și salariile bugetarilor? Nu e o sminteală să scuipi în fântâna din care beau apă mulți cetățeni ai statului pe care îl reprezinți și care nu le poate asigura un venit minim decent cetățenilor săi? Nu merita simbolul UE o atitudine mai îngăduitoare, dacă nu chiar respectuoasă? Nu e stupidă, absurdă, grotescă, irațională această manifestare de ură față de UE, care urmărește să placă lui Putin, care e și o demonstrație de servilism față de Moscova?

Și gestul cu schimbarea butonului lingvistic din „ro” în „md” pe site-ul Președinției poate fi considerat rezonabil, obiectiv, echilibrat? Se poate spune că noul președinte privește spre viitor, prețuiește inteligența, mințile luminate, știința, cultura? De ce calcă Dodon în mod sfidător Declarația de Independență, mizând pe ignoranță, pe creierii spălați de propaganda sovietică, iar, de la un timp, de cea rusă?

Acțiunile sale denotă nu numai lipsă de elementară politețe, ci și evidente înclinații despotice. O confirmă și mai pregnant modul în care a reacționat la remarca ambasadorului Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea. Răspunzând presei pe marginea subiectului privind retragerea cetățeniei lui Băsescu, Ambasadorul a menționat corect că, fiind atacat la Curtea Constituțională, decretul respectiv ar putea fi declarat neconstituțional.

Dodon a calificat această simplă constatare a unei realități drept „comentarii impertinente și incompatibile cu statutul său de Ambasador”, și a amenințat că va cere revocarea lui Gribincea. Din punctul său de vedere, comentariul Ambasadorului Mihai Gribincea vorbește „fie despre calificarea proastă profesională a respectivului ambasador, fie despre angajamentele lui politice în detrimentul propriului stat și a conducerii acestuia”!

De fapt, reacția sa pe cât de deșănțată, disproporționată, pe atât lipsită de temei, vorbește fie de un dezechilibru psihic a unei firi capricioase, mofturoase, fie de o supraestimare enormă a propriei importanțe, a rolului care i-a revenit în statul Republica Moldova. Statul este Dodon, vrea să spună Dodon.

„Faptul mi se pare cu totul curios când cineva e prost și pe deasupra mai este și bolnav… E într-adevăr tot ce poate fi mai trist pe lume când aceste lucruri se împletesc”, perora Hans Castorp, personajul central al romanului „Muntele vrăjit” de Thomas Mann (traducere de Petru Manoliu, Editura RAO). Parafrazând, e cu totul curios când cineva e despot, bădăran și pe deasupra mai este și gingaș, capricios, pretinzând respect… Mai pe înțelesul lui Dodon, e sindromul unui personaj descris în literatura rusă ca „samodur”.

PS: În comentariul de luni vom scrie despre cazul Jurnal TV.