Să vorbim la Berlin despre reUnire
6928
Semne diacritice
Ambasadorul american, James Pettit, consideră că reacția Moscovei la extinderea NATO, nefiind justificată, poate fi înțeleasă, iar mișcarea Alianței Nord-Atlantice spre est poate fi interpretată de ruși în mod firesc drept o amenințare la adresa securității Rusiei. (Despre aceasta el a vorbit
Dar Elțin nu avea nimic împotrivă ca statele fostului „lagăr socialist” să intre în NATO. A spus-o, fiind întrebat de jurnaliști,
Cine sunt vecinii vestici de care se teme Rusia? Care dintre statele limitrofe o pot ataca și prezintă pericol pentru ea? Estonia, Letonia sau Lituania? Polonia sau România? Cehia sau Slovacia? Bulgaria sau Ungaria? Belarus sau Ucraina, sau poate Republica Moldova, de la distanță, cu rachete antigrindină? Un stat membru al NATO care declară război unui alt stat nu poate miza pe sprijinul celorlalți membri ai Alianței, fiindcă NATO este o organizație defensivă și faimosul articol 5 poate fi invocat doar în cazul în care un stat membru este atacat, nu și când atacă.
De fapt, Moscova se opune extinderii NATO nu fiindcă se teme că va fi atacată, ci fiindcă nu va putea ataca și ocupa țările care vor intra sub umbrela Alianței. Dacă Ucraina și Georgia erau membre NATO, ocuparea Osetiei de Sud, a Crimeii și Donbasului erau imposibile.
Pornit să realizeze proiectul „Novorossia”, de separare a sudului Ucrainei, Putin a fost oprit de rezistența ucrainenilor, de perspectiva unor vărsări de sânge mult mai mari decât le prevăzuse, dar mâine-pomâine, dacă el va prinde la „curaj” sau locul său îl va ocupa altcineva mai „curajos”, prezența NATO va putea fi un impediment serios pentru armata rusă. Extinderea NATO în spațiul ex-sovietic face imposibilă restabilirea Uniunii Sovietice sau măcar a „sferei de influență” a Rusiei. Aici e buba.
Angajamentele NATO pentru independența și integritatea teritorială a Ucrainei, Georgiei, Republicii Moldova sunt „beletristică”, Moscova s-a convins de aceasta în 2008 și 2014, când a rupt bucăți din Georgia și Ucraina. NATO nu va lupta pentru independența acestor state, iar Rusia va lupta ca să le reocupe nu numai cu mijloace hibride, ci și cu armele ofensive, dacă va fi necesar, altfel pentru ce și-ar întări și și-ar antrena întruna forțele armate? În scopuri pașnice, cum spune Putin? El minte cum respiră. Timpul îl presează, el înțelege că mâine ar putea fi târziu pentru resuscitarea imperiului aflat în comă. De aceea, este important pentru Rusia ca fostele „republici-surori” să rămână „neutre”, adică „abordabile”, în raza „Katiușelor” și MIG-urilor sale.
Cineva crede, naiv, că Republica Moldova este protejată, aflându-se în spatele Ucrainei. Se ia în calcul doar contingentul operativ al trupelor ruse de pe Nistru, dar se scapă din vedere că și armata separatistă, și miliția, și trupele de „grăniceri” etcetera sunt întreținute de Rusia și pot fi mobilizate în interesul ei. Chișinăul poate fi o pradă mult mai ușoară decât Kievul pentru ruși.
În aceste condiții, nu numai neutralitatea, ci și „statalitatea” e o iluzie primejdioasă, dacă e iluzie și nu trădare, nu complicitate cu Rusia care pândește o ocazie potrivită pentru a ne reanexa. Soluția noastră - deloc simplă, e adevărat; partea cea mai ușoară fiind convingerea cetățenilor - este reunirea cu România. De aceea, e de salutat faptul că PLDM a introdus reUnirea în programul său. Toate partidele proeuropene ar trebui să procedeze la fel. Paradoxal, perspectiva reUnirii îi poate stimula pe nemți și pe alți europeni, care fac aici jocul Rusiei, să deschidă pentru Republica Moldova ușa UE. De aceea, dacă vor sincer să se integreze mai repede în UE, proeuropenii trebuie să îmbrățișeze ideea unionistă și să vorbească
13.08.2025
11:00
2175
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3386
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79892
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47907
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30972
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31312
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31940
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32271
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32704
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32448
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32350
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32310
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
08.03.2026
22:26
401
Controversa Pentagon–Anthropic zguduie lumea AI: vor mai intra startupurile în jocul contractelor militare?
08.03.2026
19:35
483
Rivian mizează totul pe SUV-ul electric R2: lansare fulger și ținte agresive de vânzări în SUA
08.03.2026
18:35
581
Vreme de început de primăvară stabilă în Moldova, 9–15 martie 2026
624
Mamă din Guernsey, în lacrimi după ce a primit o amendă de 11 500 de lire pentru baterii aruncate greșit
08.03.2026
13:49
1862
ULTIMA ORĂ // Reacție dură la vârful Parlamentului. Doina Gherman cere DEMISIA colegului său din PAS și vicepreședintele raionului Hâncești după moartea tragică a soției sale: „Condamnăm orice formă de violență!”
576
Drone și inteligență artificială, aliat nou pentru fermieri în lupta cu buruienile
636
Cum transformă statutul de „zonă de creștere AI” viitorul Oxfordshire în tehnologie și locuri de muncă
08.03.2026
09:00
736
Prima excursie din Decada „Memoriei și Recunoștinței”: 160 de elevi au descoperit la Chișinău istoria deportărilor și represiunilor sovietice
08.03.2026
07:58
653
Horoscopul zilei 08.03.2026
07.03.2026
23:31
911
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
750
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
919
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
932
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
947
Horoscopul zilei 07.03.2026
1111
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
1248
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
1237
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
967
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
973
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
959
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
1204
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
1008
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
927
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
993
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
1035
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
Controversa Pentagon–Anthropic zguduie lumea AI: vor mai intra startupurile în jocul contractelor militare?
Rivian mizează totul pe SUV-ul electric R2: lansare fulger și ținte agresive de vânzări în SUA
Vreme de început de primăvară stabilă în Moldova, 9–15 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.10
1 USD
17.39
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














