Nicolae Negru // Russkimir contra lumii românești

Semne diacritice

Din când în când, între Mitropolia Chișinăului, care se pretinde a „întregii Moldove”, supusă canonic Patriarhiei Ruse, și Mitropolia Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române, izbucnește focul unui conflict mocnind de la reactivarea ultimei, în 1992.

Considerând Republica Moldova ocină proprie (spațiul ei canonic), prin simplul fapt al ocupării Basarabiei de către Imperiul Rus, apoi URSS, clerul aparținând Bisericii Ortodoxe Ruse reacționează foarte supărat la mișcarea de trecere a unor preoți, cu „turmele” lor, la biserica neamului nostru, tratându-i pe aceștia ca trădători și dușmani. O chestiune confesională care nu trebuie să-i privească decât pe preoții și enoriașii respectivi se transformă în prilej de feudă cu reverberații geopolitice și canonice ortodoxe. În mod ciudat, asemenea treceri firești, logice și legitime sunt considerate pierderi mult mai grave pentru Mitropolia Chișinăului „și a Întregii Moldove” decât cele suferite în concurența cu bisericile reformatoare, protestante. De ce?

Fiindcă esența conflictului nu e deloc canonică, după cum se pretinde fățarnic, ci e cât se poate de politică: lumea rusă („Russki mir”), ocupantă, imperială, se opune dezintegrării sale și revenirii acasă a „lumii românești”. Deșănțata titulatură - „întregii Moldove” – spune multe celor atenți la hărțile pe care le dăruiește Putin vasalilor săi. Un rol important în stingerea acestui conflict „existențial” pentru ambele mitropolii ar putea să-l joace statul moldav, dar, din păcate, pe parcursul ultimilor treizeci de ani, el a dat dovadă de un partizanat care nu cadrează nici cu laicitatea, nici cu europenismul și democratismul afișat.

Timp de zece ani, din 1992, până în 2002, guvernele suverane și independente, toate câte s-au perindat, inclusiv „democratice”, inclusiv „proeuropene”, au refuzat să înregistreze o structură bisericească ortodoxă ce venea să spargă monopolul pravoslavnic al Rusiei în Republica Moldova, după ce Moscova, prin Patriarhul său de atunci, Aleksii II, s-a zburlit la decizia sinodului BOR. Mai mult, aceste guverne au tolerat, dacă nu au încurajat intimidarea, hărțuirea, persecuția preoților și enoriașilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei. După ce verdictul pozitiv pentru Mitropolia Basarabiei, dat de Curtea de Apel Chișinău, a fost anulat de Curtea Supremă de Justiție, nu fără intervenția factorilor politici, care, și până la Plahotniuc, foloseau justiția ca bâtă, dreptatea s-a făcut la CEDO, abia în 2002.

Însă, înainte de a recunoaște Mitropolia Basarabiei, guvernul comunist a mai comis o fărădelege adoptând, în 2001, hotărârea că succesoarea de drept al Mitropoliei Basarabiei de până la 1944 este... Mitropolia Moldovei (de fapt, Patriarhia Rusă). Cu alte cuvinte, ocupantul a fost declarat victimă a propriei agresiuni. De data aceasta, Curtea Supremă de Justiție a anulat, în 2004, monstruoasa hotărâre, dar nu a mers până la capăt, recunoscând Mitropolia Basarabiei doar succesoarea istorică, canonică şi spirituală, nu și de drept, a Mitropoliei Basarabiei de până la 1944, ca ea să nu poată pretinde recuperarea proprietăților confiscate sau naționalizate. CEDO urmează să rezolve și acest diferend.

Între timp, în 2003, același guvern comunist a decis ca toate lăcașurile de cult, 644 de biserici și 21 de mănăstiri, aflate în proprietatea statului și administrate de Ministerul Culturii, să fie transmise în folosință Mitropoliei Chișinăului și a „Întregii Moldove”. Mitropolia Basarabiei a atacat în justiție acest contract, devenit o pârghie administrativă în mâna Mitropolitului Vladimir, împiedicând enoriașii, cărora ar trebui să le aparțină de fapt lăcașurile pe le-au construit sau restaurat, să adere la Biserica Ortodoxă Română.

Cel mai recent caz este al parohiei din satul Puhoi, condusă de preotul Alexei Sârbu. De remarcat, totuși, că disputa de azi e mai puțin violentă ca altă dată, fără implicarea enoriașilor și altor clerici, Mitropolia Chișinăului pare să se resemneze în fața realității, nu poate să nu recunoască caracterul inevitabil al procesului de reducere a „sferei de influență” pe care o revendică Biserica Ortodoxă Rusă. Mai cu seamă după invazia Ucrainei și justificarea războiului fratricid de către Patriarhul Kiril al Rusiei, „Russki mir” sperie cu adevărat popoarele vecine, forța morală pe care și-o arogă în raport cu Occidentul nu este deloc credibilă și clerul Mitropoliei Chișinăului nu poate să nu se gândească cum să iasă din această lume a Răului.

Avocatul Iulian Rusanovschi scrie pe Facebook că, deși Curtea de Apel Chișinău a stabilit, în 2023, natura abuzivă și ilegală a favorizării unei biserici și discriminării alteia de către stat, „Ministerul Culturii refuză să semneze contracte asemănătoare cu parohiile Mitropoliei Basarabiei”. Un proiect de lege, care ar pune capăt unei asemenea discriminări, își așteaptă de ceva timp rândul să fie examinat în Parlament, dar deputații majoritari nu par să se grăbească să facă dreptate. De ce? Rămâne să ghicim.