Rusia și „patimile geopolitice” din Republica Moldova

Semne diacritice

Prim-ministrul Maia Sandu declară, în interviul acordat, la 30 iulie, pentru TASS (Agenția Telegrafică a Uniunii Sovietice), că guvernarea ACUM-PSRM nu are de gând „să ațâțe patimile geopolitice”, cum făcea Plahotniuc. În același interviu, ea afirmă că „integrarea în UE e cea mai de perspectivă cale de dezvoltare a Republicii Moldova” și că apropierea noastră de UE „nu conține vreo amenințare pentru Rusia, deoarece în UE nu există componenta strategico-militară”.

Între prima și cea de-a doua afirmație e o contradicție evidentă, o bună parte a cetățenilor moldoveni nu vor fi de acord că viitorul Republicii Moldova e în UE, ci în direcția opusă. Să nu-și dea seama Maia Sandu de caracterul „dezbinător” al speculațiilor sale pe tema integrării europene? Nici măcar Dodon, cu care premierul este atât de compatibilă, nu acceptă cursul european și intențiile de aderare la UE.

Maia Sandu „dezbină” societatea, dar le astupă gura unioniștilor, când aceștia se folosesc de dreptul lor la „dezbinare”. Ea găsește de cuviință să sublinieze, în contextul problemei transnistrene, că speculațiile politicienilor pe chestiunea Unirii Republicii Moldova cu România dezbină societatea, lăsând impresia că nu este deloc obiectivă, ca ideea reUnirii o enervează, deși unioniștii sunt „tovarăși de drum”, aliații naturali ai proeuropenilor. Mai mult, unioniștii sunt primii susținători, „autorii” cursului proeuropean, într-o perioadă când integrarea în UE părea un scop mult mai accesibil decât reUnirea cu România.

„Dezbinarea” proeuropeană să fie mai puțin dezbinătoare decât „dezbinarea” unionistă? Răspunsul e mai simplu decât pare: speculațiile Maiei Sandu pe tema integrării europene sunt doar speculații „teoretice”, căci „la baza politicii externe” a Guvernului actual va sta „Acordul de asociere și zona comerțului aprofundat cu UE înghețate de facto de către guvernul precedent”, afirmă ea, în același interviu.

Iar acest Acord de asociere, se știe, nu-i oferă Republicii Moldova o perspectivă de aderare la UE, ci doar fixează statutul ei de vecin, de „partener estic” al UE, aflat în „spațiul de influență” al Rusiei, care (spațiu) nu este recunoscut oficial, dar respectat de facto de către UE, refuzând să le deschidă ușa statelor post-sovietice, cu excepția Țărilor Baltice.

Cu alte cuvinte, Maia Sandu le promite rușilor că nu va depăși liniile roșii stabilite de Acordul de asociere și va menține Republica Moldova în afara UE, așa cum s-a stabilit, cu permisiune de la Moscova, la constituirea Alianței ACUM-PSRM. Dodon acceptă „cursul european” alMaiei Sandu, dar numai până la punctul în care ne aflăm deja. Și niciun pas mai mult, a avertizat el recent.

Privită în contextul înțelegerilor cu Dodon (precedate de o înțelegere între Moscova și Berlin), izbucnirea antiunionistă a Maiei Sandu este cât se poate de „logică”, căci ideea reUnirii strică „armonia” geopolitică pe care o reprezintă acumiștii și socialiștii. Într-adevăr, „fără geopolitică” (ca și sintagma „război civil” pentru războiul din 1992 pe Nistru) înseamnă de fapt monopolizarea geopoliticii moldave în folosul Rusiei (de dragul bunăstării materiale a cetățeanului, firește), împotriva României și împotriva UE, căci intrarea în UE este, într-o măsură oarecare, și o reUnire cu România.

Va plăti Rusia pentru aceasta? La prima vedere, ceva totuși nu se leagă în comportamentul Moscovei. Acceptul ei pentru Acordul de asociere, care apropie Republica Moldova de ușa UE, rămânându-i să bată în ea, pare surprinzător, denotă o lipsă de consecvență, după ce a reacționat atât de vehement și înainte, și după 2014, aplicându-ne sancțiuni economice, contrar principiilor acordului de liber schimb din cadrul CSI. Ea a suspendat o parte din sancțiuni, doar pentru a-l ajuta pe Dodon să câștige alegerile. Le va anula acum, așa cum speră Maia Sandu (spre onoarea ei, ea nu a pus pe umerii guvernării precedente embargourile Rusiei, după cum a făcut-o Nicu Popescu) sau e vorba despre o stratagemă la care a mers pentru a se răzbuna pe Plahotniuc?

Vom vedea la toamnă, când va avea loc vizita Maiei Sandu la Moscova. Însă speranța că, acceptând retorica proeuropeană, Rusia s-a împăcat cu cursul european al Republicii Moldova, este naivă. Retorica proeuropeană ea a acceptat-o și până la semnarea Acordului de asociere. Dulceața răzbunării nu ține de saț. Jocul nou pe care l-a început acum nu poate să aibă altă miză decât cea de ieri: a ține gogoașa (Republica Moldova) cât mai aproape, până o va putea înghiți. Cu un gazoduct nou, după cum spune Garry Kasparov, ea poate suci după bunul plac mințile politicienilor germani, care o „îndrumă” pe Maia Sandu.