Nicolae Negru // Rusia se teme că va fi împiedicată să-și atace vecinii

Semne diacritice

Că războiul nu a început la 16 februarie, după cum a prezis Biden, nu e neapărat o dovadă că Putin nu a avut de gând să atace Ucraina. Cine bagă mâna în foc că alarma președintelui american a fost falsă, că el nu a preîntâmpinat sau amânat în felul acesta un război în Europa?

„Putinologii” care îi dau lecții de perspicacitate lui Biden ar trebui să ne explice în locul său cum va proceda Rusia mai departe, de ce simulează retragerea trupelor de la frontiera cu Ucraina, de ce inventează „genocidul” din Donbas, de ce Duma de Stat cere recunoașterea „republicilor populare” din Donbas, din întâmplare acolo se trage din nou? Sau măcar ce înseamnă „măsurile militar-tehnice” pe care „Rusia se va vedea obligată să le realizeze”, după cum se spune în recenta scrisoare trimisă americanilor în legătură cu „garanțiile de securitate” pe care le-a solicitat Rusia de la SUA și NATO la finele anului trecut?

Cine poate anticipa acțiunile unui „lider național” copleșit de nostalgie, obsedat, supărat și frustrat, care minte cum respiră („ei (militarii ruși) nu sunt acolo (în Crimeea”) și zăngănește arma nucleară, considerând că Ucraina independentă este un afront adus Rusiei și nu are dreptul să existe în afara ei, că existența lumii întregi nu își are rostul fără Rusia, care ar fi făcut unor state vecine niște cadouri teritoriale și acestea nu ar manifesta recunoștința necesară.

Pericolul unui atac militar al rușilor asupra poporului ucrainean „frățesc” nu a dispărut, în pofida asigurărilor lui Lavrov că Rusia „nu planifică” așa ceva. SUA, NATO, UE încearcă să găsească o „soluție diplomatică” la un șantaj asemănător celui de la Munchen, în 1938, când Occidentului i s-a cerut să-i cedeze Germaniei regiunea Sudet a Cehoslovaciei. Unii îl dau deja învingător pe Putin, care și-ar fi văzut visul realizat: este luat în seamă de omologii săi occidentali - Biden,Macron, Scholz... Până și strulubaticul Johnson al Marii Britanii era pornit să-i facă o vizită, dar a renunțat în ultimul moment. Ar fi câștigul unui nebun care aruncă o piatră în baltă și zece deștepți nu o pot scoate. Totuși, nu atenția omologilor i-a lipsit președintelui rus, cu toate că a fost exclus din G8. Nu mai există dubii că el chiar își dorește ceea ce declară: NATO să nu ia sub protecția sa statele post-sovietice, Ucraina în primul rând, acestea să rămână în vasalitatea Rusiei, în sfera ei de „influență”.

Vorbind despre principiul asigurării unei „securități indivizibile” în Europa, pe care NATO l-ar încălca prin extinderea „nelimitată și foarte periculoasă” spre est, amenințând în felul acesta securitatea Rusiei, Putin ignoră dreptul suveran al fiecărui stat de a-și alege tipul de „umbrelă” care să-l protejeze de acțiuni dușmănoase din partea vecinilor. Pentru el, Rusia este mai suverană decât fostele „republici-surori”.

Acum cine ar trebui să protejeze Ucraina, Georgia, care, spre deosebire de Republica Moldova, audorit să adere la NATO, dar nu au fost admise. E suficient ca Putin să spună că, prin planurile de aderare la NATO, Ucraina amenință securitatea Rusiei și i se dezleagă mâinile, iar ONU, OSCE, NATO, UE, SUA se blochează? Dacă i s-a permis în 2008, 2014, de ce nu i s-ar permite și în 2022? Și dacă i se permite Rusiei, de ce nu li s-ar permite și altora, care sunt mai puternici decât vecinii lor și se declară amenințați de aceștia, ca Rusia de Ucraina? Cum e posibil ca la începutul secolului 21 să funcționeze o stratagemă atât de primitivă, toată lumea înțelegând că de fapt Rusia nu se teme că va fi atacată, ci că va putea fi împiedicată să-și atace vecinii. „Garanțiile de securitate” pe care le pretinde înseamnă posibilitatea de a ocupa, fără efort prea mare, teritoriile pe care le consideră ca aparținând „Rusiei istorice”. Suveranitatea nu e pentru toți, quod licet Jovi non licet bovi, spune de fapt Putin.

Pentru unii lideri ai „lumii libere”, democratice, apărători ai ordinii și dreptului internațional, principiile trag mai puțin la cântar decât Nord Stream 2 sau comerțul cu Rusia. Cancelarul german Olaf Scholz a încercat să-l împace pe Putin din contul suveranității ucrainene, dându-i asigurări că admiterea Ucrainei în NATO nu se află pe agenda organizației pentru un viitor previzibil. Afirmațiile sale l-au determinat pe Ambasadorul Germaniei în SUA să posteze pe o rețea socială că „Ucraina are dreptul suveran de a tinde să devină membru NATO”, dar se vede că nu toată lumea e sigură de aceasta. La Kiev, Scholz i-a smuls lui Zelenski promisiunea adoptării un statut special pentru „republicile populare” din Donbas și a modificării corespunzătoare a Constituției ucrainene, adică ceea ce își dorește Moscova: Ucraina să legitimeze (și prin urmare să finanțeze) noile formațiuni statale pe care le va controla Rusia. După întâlnirea cu Putin, Macron le-a vorbit jurnaliștilor despre „finlandizarea” Ucrainei, apoi s-a dezis de cuvintele sale.

Se pare că la Berlin, Paris unii și-ar dori să satisfacă pretențiile lui Putin, dar în așa fel încât să nu li se poată reproșa nimic, să nu fie acuzați de concesii unui dictator, să-i cedeze de facto, iar formal,în scris să răspundă nu. Acordurile de la Minsk le oferă această cale: să preseze Ucraina să facă niște concesii Rusiei, iar ei să rămână în continuare „reprezentanți ai lumii libere”.

Numai că Putin dorește un angajament scris, cu ștampilă și semnături, de la SUA și NATO, care să-i recunoască dreptul asupra teritoriului post-sovietic, „securitatea” de a-și supune vecinii. Ca cetățenii Ucrainei, Georgiei, Republicii Moldova ș.a. să nu se mai zbuciume de acum înainte, să nu creeze probleme, să nu mai pretindă că sunt liberi...