Popa, Dodon și „omuleții verzi”

Semne diacritice

Apariția unui nou partid, al comuniștilor reformatori, seamănă a ironie istorică. Un comunist reformator este un „monstru”, o aberație, pentru cei educați la școala bolșevismului. Comuniștii, ca și câinii, sunt cu atât mai buni, cu cât sunt mai „răi”, adică mai dogmatici, mai inflexibili, mai intransigenți, neclintiți de pe fundamentul doctrinar edificat de Marx și ajustat de Lenin. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu e cazul PCRM-ului condus de Voronin, al cărui program nu are nimic în comun cu „Manifestul Partidului Comunist”, decât denumirea „comunist”. Voronin și Tkaciuk sunt de fapt reformatorii sau, mai corect, revizioniștii, sterilizatorii doctrinei marxist-leniniste. Lenin s-ar fi răsucit în mausoleu, dacă ar fi auzit ce ideologie propagă comuniștii moldoveni, folosindu-se de numele său, închinându-i-se ritualic. E de fapt un surogat, din care lipsesc ingredientele marxiste principiale: lupta de clasă, proprietatea obștească asupra mijloacelor de producție, ca să nu mai vorbim despre revoluție și dictatura proletariatului. Lipsește până și proletariatul, transformat în „proletariat al cunoștințelor”. Nici vorbă de marxism-leninism sau variantele sale moderne, în interpretarea revizioniștilor europeni, e o producție ideologică autohtonă sincretică, o improvizație greu de asimilat pentru „clasa muncitoare”, de care nu-și mai amintește nimeni. E grăitor faptul că liderii PCRM aflați la guvernare au continuat procesul de privatizare și făceau paradă de politica lor economică liberală.

E ciudat că noul partid comunist reformator promite să mențină rudenia ideologică cu PCRM, deși îi reproșează construirea „capitalismului oligarhic”. Să înțelegem că reformatorii vor să construiască un capitalism ne-oligarhic? Se vede că ideologia nu este punctul forte al noului lider, Ruslan Popa. În schimb, se arată priceput la practica luptei electorale, promițând alegătorilor să păstreze simbolica – secera și ciocanul, și să realizeze ceea ce nu a realizat PCRM când a venit la putere în 2001: aderarea R. Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, statutul de „limbă de stat” limbii ruse, rezolvarea conflictului transnistrean prin federalizarea R. Moldova. Atent la tendințele mai noi, PCR promite să lupte cu oligarhii, pe care „i-a născut PCRM, din 2001 până-n 2009”.

Voronin are două motive să se neliniștească de apariția acestei clone: simbolica asemănătoare (secera și ciocanul, cu o stea) și obiectivele mai radicale, pot să atragă o parte din simpatizanții comuniști. În condițiile unui scor strâns, pierderea oricărui alegător poate fi hotărâtoare. E posibilă votarea pentru noul partid din greșeală, alegătorul confundând siglele sau preferând steaua de pe sigla PCR cărții de pe sigla PCRM. Buturuga mică poate răsturna un car mare. E puțin probabil ca Voronin să obțină interzicerea folosirii secerii și ciocanului de alte formațiuni politice. Ar trebui să înceapă cu Partidul Comunist Chinez.

E logică întrebarea dacă inițiativa creării PSR îi aparține lui Ruslan Popa sau e vorba de o diversiune la adresa PCRM, după cum crede Voronin, arătând cu degetul spre partidele de guvernământ. Nu este exclus să aibă dreptate, dar, în cazul acesta, e la fel de logic să ne întrebăm cum de a reușit până acum Voronin să mențină monopolul asupra denumirii și simbolicii comuniste? Niciun alt partid nu a reușit acest lucru. De ce abia acum apare un asemenea proiect?

Există o asemănare între formațiunea lui Popa și Dodon, în sensul radicalizării discursului public prorusesc, al reorientării categorice spre Est, al federalizării R. Moldova, dragă Rusiei. PCR ar putea fi un proiect moscovit ca și PSRM, pentru a sili „mastodontul” PCRM să se „reformeze”, abandonând definitiv retorica europeană și acceptând federalizarea. E o formă de presiune soft, care să pregătească terenul pentru venirea „omuleților verzi” ai lui Putin.