Nicolae Negru // Patriotismul variabil și patriotismul constant

Semne diacritice

Până la 1991, ni se inocula sentimentul că patria noastră „nemărginită” se întinde de la Prut până la Vladivostok, iar patriotism însemna să iubești constructul geopolitic numit Uniunea Sovietică, întins pe două continente și, firește, să fii devotat PCUS, care reprezenta „avangarda” lumii progresiste, falanga diriguitoare a „poporului sovietic”. Cetățenii care „se uitau peste râu”, adică peste Prut, erau considerați trădători, blamați de la toate tribunele și persecutați, căci „dincolo”, ni se spunea, se afla un alt popor, se vorbea o altă limbă, chiar dacă ni se părea identică cu cea vorbită de noi, chiar dacă era patria scriitorilor clasici ai „literaturii moldovenești”, pe care îi studiam în școală. Pare absurd, nu-i așa?

Între timp, Uniunea Sovietică s-a prăbușit ca un castel de nisip, majoritatea „oamenilor sovietici” și-au transferat sentimentul patriotic, de voie, de nevoie, către statele și stătulețele care s-au format pe ruinele imperiului sovietic rus. E adevărat, imaginea constructului a rămas în capetele multor oameni, care îl deplâng, dar, se știe, roata istoriei nu poate fi întoarsă înapoi.

Acum ni se spune că patria noastră e între Nistru și Prut, iar transnistrenilor li se bagă în cap că patria lor e fâșia de 20 - 30 de kilometri de-a lungul Nistrului, de la Camenca până la Cuciurgan. Și, iarăși, cei care se „uită” peste Prut manifestă lipsă de respect pentru patria lor tânără, ce „are viitor”. În mod similar, transnistrenii își trădează republicuța independentă, dacă se uită peste Nistru.

Mâine-poimâine, dacă Putin ar reuși să refacă URSS, „patria” noastră (și a transnistrenilor) s-ar lărgi din nou, cum s-a lărgit patria ucrainenilor din Crimeea sau Donbas, de exemplu… Iar împreună cu patria s-ar „lărgi” și identitatea noastră, care e considerată o emanație a statului în care trăim. Legând identitatea de formațiunea statală, de geografie, se obține o identitate variabilă, temporară, dacă ținem cont de istoria politică a ținutului nostru, de numărul steagurilor care au fâlfâit pe Primăria Chișinăului și Casa Guvernului în ultimii 103 ani.

Ideea noastră e că „națiunea civică moldovenească” pe care mizează noii veghetori ai statu-quo-ului geopolitic european nu poate să suprime, după cum și-ar dori ei, constantele noastre identitare, care sunt limba română, cultura, rădăcinile etnice. Pentru o mare parte din cetățenii Republicii Moldova a „privi” peste Prut este o necesitate firească, un reflex natural, face parte din instinctul lor de supraviețuire identitară, pe care nu l-au putut învinge nici cei 50 de ani de opresiune națională, de fabricare a unei noi identități. Patria lor, vorba poetului, e limba română, nu apendixul postimperial numit Republica Moldova.

Dreptatea, dacă o împărțim, cum se cuvine, la toți, reclamă, după scoaterea sârmei ghimpate, abolirea frontierei de pe Prut, trasată cu forța armelor, prin înțelegerea lui Stalin cu Hitler. Iar democrația, dacă nu e selectivă, nu poate interzice, de dragul unei „statalități” artificiale, această opțiune politică, după cum visează unii dodoni locali și externi.

Din acest unghi de vedere trebuie privită ședința solemnă cu ocazia celor 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România, manifestare organizată în sala de conferințe a Parlamentului Republicii Moldova, la care au participat deputații PUN, PPDA, PAS și PD, iar cuvintele de salut către participanți le-au adresat președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și președintele Academiei din Republica Moldova, Ion Tighineanu. Cu prilejul evenimentului din 27 martie 1918, politicieni de la București și Chișinău au difuzat mesaje de felicitare către românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Cu același prilej, pe 26 martie, s-a anunțat formarea Convenției Românilor din Republica Moldova, care, pe lângă obiectivul „consolidării entității românești”, își propune să creeze o „platformă de coeziune a tutor forțelor românești” din spațiul pruto-nistrean. Va fi o sarcină deloc simplă, mai complicată decât până acum, căci de ziua Unirii, la Chișinău s-a lansat, în prezența a patruzeci de senatori și deputați din Parlamentul României, Alianța Unirii Românilor. Liderii AUR-ului local doresc să constituie o forță politică „tânără, nouă”, care să fie vocea românilor din Republica Moldova. Astfel, celor două entități - Partidul Unității Naționale și Mișcarea Politică Unirea, care se află într-o concurență acerbă pe segmentul electoral unionist, se adaugă încă una, care pune accentul nu numai pe unire, ci și pe „familie, credință, națiune și libertate”.

Printr-o coincidență simbolică, sâmbătă la Chișinău a sosit un al doilea lot (50 400 de doze) de vaccin anti-Covid 19, donat de România. „România înţelege pe deplin faptul că în cazul unei pandemii, Prutul nu poate reprezenta nicidecum o graniţă, fie ieşim împreună din această situaţie, fie ne îmbolnăvim împreună”, a declarat Ambasadorul României, Daniel Ioniță.

Prutul nu poate reprezenta o graniță a patriotismului nostru, e un adevăr pe care îl descoperă tot mai mulți cetățeni.