Patriarhul Kirill va veni mai târziu. Dacă va veni

Semne diacritice

Decepție mare pentru Dodon și dodoniști: adoratul și veneratul de ei Patriarh Kirill și-a anulat vizita în Republica Moldova. Va veni mai târziu, nu se știe când, posibil nu chiar atât de repede, cum crede Dodon. Kirill ar vrea să apară învingător, pe cal alb, nu înfrânt, să-și lingă rănile în fața găgăuzilor sau bălțenilor.

Motivul schimbării agendei patriarhale nu se cunoaște, dar e un semnal că la Moscova se coace ceva. Nu e greu de ghicit că inevitabila independență a Bisericii Ortodoxe Ucrainene îi solicită Patriarhului rus tot timpul și toate capacitățile disponibile. El nu se poate împăca cu înjumătățirea turmei și, implicit, a veniturilor BORu, după cum îi recomandă „primul între egali”, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care declarase cu câteva zile înainte că nu va ceda presiunilor Moscovei și, „mai devreme sau mai târziu, le place sau nu fraților ruși, ei se vor supune hotărârilor Patriarhatului Ecumenic, fiindcă nu au altă opțiune”.

Faptul convocării Consiliului Suprem de Securitate al Federației Ruse pe chestiune e un indiciu în plus că la Kremlin se pun la cale niște soluții „neortodoxe”, pe care Bartolomeu și orice creștin autentic nu și le pot imagina. Unii analiști străini nu exclud că Rusia va începe o nouă ofensivă militară împotriva Ucrainei, ca să nu mai vorbim despre tot felul de acțiuni diversioniste, provocatoare, pentru a opri procesul de separare a ortodocșilor ucraineni de Biserica Ortodoxă Rusă. Vărsarea de sânge „frățesc” nu e o piedică pentru Putin și, consideră analiștii, ar putea avea efect dublu, sporind din nou ratingul său, care e în scădere din cauza creșterii vârstei de pensionare în Rusia.

Șantajul, amenințările, „articole plătite foarte bine și propaganda neagră”, încercarea de a-l izola pe Patriarhul Bartolomeu sunt acțiuni pe cel de-al doilea front deschis de Kremlin. Autocefalia BOU nu înseamnă doar o reducere mecanică a numărului de parohii și de credincioși ai BORu. Separarea bisericească a ucrainenilor implică, după cum observă bine colegul nostru Petru Bogatu, o revizuire a istoriei și identității rușilor și statului rus, care se pretinde descendent și moștenitor de drept al Rusiei Kievene.

Teza oficială de azi e „un popor – trei state (Rusia, Ucraina, Belarus)”, situație pe care Kremlinul o consideră temporară, impusă rușilor din exterior, până va veni momentul restabilirii „lumii ruse”, a „Rusiei istorice”, în perimetrul fostei URSS. Kirill a lansat în public ideea refacerii „lumii ruse”, BORu și-a atribuit această sarcină, care va fi mult mai dificil de îndeplinit, dacă ucrainenii vor avea propria biserică și vor forța „armata în sutane negre” manevrată de Moscova să părăsească Ucraina. Autocefalia ucraineană poate declanșa o criză în sânul BORu, care a sprijinit deschis anexarea Crimeii și războiul împotriva Ucrainei „frățești”, și poate submina definitiv autoritatea lui Kirill.

Bartolomeu pune sare pe rana rușilor, spunând că ucrainenii merită autocefalie, deoarece au devenit independenți. „Ucrainenii au dreptul la autocefalie, ca și toate popoarele balcanice, care s-au aflat o perioadă oarecare sub jurisdicția Pariarhatului Ecumenic, dar a venit timpul când au obținut independența. De ce toți au dreptul la autocefalie, iar 40-50 de milioane de ucraineni – nu? E nedrept”, a afirmat Bartolomeu. De altfel, după același tipic, Patriarhia Constantinopolului a recunoscut independența Bisericii Ortodoxe Macedoniene, care s-a desprins de Biserica Ortodoxă Sârbă. Și dacă mâine vor veni la Constantinopol cu o cerere similară belarușii? Azi lucrul acesta pare imposibil, dar loialitatea belarusă față de BORu poate să se epuizeze repede în alte condiții.

Unii analiști anticipează o evoluție similară și în Republica Moldova, scăpând din vedere existența Mitropoliei Basarabiei din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, al cărei teritoriu canonic este Basarabia de drept. Declarația recentă a Sinodului BOR, care îi îndeamnă pe Kirill și Bartolomeu să găsească o soluție comună în chestiunea ucraineană, nu înseamnă deloc un refuz de a recunoaște autocefalia Ucrainei, cum s-au grăbit să interpreteze, superficial, unele publicații, ci trebuie citită ca o manevră diplomatică, făcută cu gândul la ortodocșii români din sudul Basarabiei, nordul Bucovinei și, firește, Republica Moldova.