Nicolae Negru // PAS, între realitate și percepție
7176
Semne diacritice
Rezultatele sondajului „Republica Moldova și România în tumultul crizelor regionale”, realizat de SBS AXA la comanda IDIS Viitorul și ISPRI „Ion Brătianu” din cadrul Academiei Române, nu au fost, contrar tradiției de pe Bâc, contestate categoric. O scădere pronunțată a intențiilor de vot pentru PAS, pânăla 22,7%, și o creștere ușoară, până la 25,2%, pentru comuniști și socialiști au produs reacții de alarmă, de panică în tabăra simpatizanților PAS (dar nu și în PAS), și de satisfacție, triumf în tabăra opusă, foarte eterogenă, anti-PAS.
Din punctul nostru de vedere, declinul în popularitatea partidului de guvernământ era inevitabil, poate doar mai puțin abrupt. Dintre toate guvernele de până acum, actualul a fost cel mai puțin norocos, având de suportat mai multe crize odată cu intrarea în funcție. Însă, înainte de a se veni cu recomandări, ar fi bine să se identifice corect cauzele care au determinat o asemenea schimbare în preferințele electoratului. Există riscul să fie țintite niște cauze minore și ignorate cele principale.
Prima concluzie care se cere din datele sondajului e că PAS pierde bătălia informațională, că PSRM, Partidul Șor, Platforma DA și alte formațiuni mai mărunte, având de partea lor televiziunile lui Dodon, Șor, dar și pe cele rusești, reușesc să pună povara scumpirilor, începând cu scumpirea gazelor, pe seama Maiei Sandu și a Guvernului. Majoritatea cetățenilor cred că actuala guvernare putea obține prețuri mai bune la gaze, dacă știa să „negocieze”, dacă Maia Sandu „lăsa mândria la o parte și mergea la Putin”, după cum nu încetează să o îndemne Dodon. Scumpirile lovesc întotdeauna în partidele puterii, însă criza actuală e una specifică și alegătorul trebuia informat cum se cuvine. În Republica Moldova însă prevalează dezinformarea.
A doua concluzie e că, în timp ce guvernarea le vorbea despre lupta cu corupția, cetățenii voiau să audă altceva. 73,8% din respondenți au răspuns că sunt preocupați în 2022 de prețurile majorate, 60,5% - de pensiile/ salariile mici, 28,9% - de șomaj/ lipsa locurilor de muncă, 27% - de sărăcie și doar 15,7% pun corupția pe primul loc în preocupările lor. Rezultă că strategia de comunicare axată pe lupta anticorupție a mers cam pe alături de grijile de bază ale cetățenilor.
A treia concluzie e că guvernarea este strivită de propagandă. Eșecul informațional se observă cel mai bine în răspunsurile la întrebarea „În ce țară credeți că se vând cele mai multe produse exportate de Republica Moldova?”. 38,7% dintre alegători cred că aceasta e Rusia și doar 17,2% că e România, când în realitate în Rusia ajung sub 10 la sută, iar în România - aproape 30 la sută din exporturile noastre. Percepția e și mai deformată în cazul UE: doar 5,1 dintre cetățenii moldoveni consideră că UE este piața în care ajung cele mai multe din produsele noastre, deși în UE merg 61,2% din volumul exportului moldav.
Zi de zi, seară de seară, majoritatea televiziunilor care pătrund în casele majorității cetățenilor noștri vorbesc numai despre importanța pieței ruse și nu e de mirare că ele creează în capetele lor o imagine strâmbă a realității economice. Dacă pierzi informațional atunci când realitatea e în folosul tău (UE și România absorb peste 60 la sută din exporturile Republicii Moldova), cum să câștigi atunci când realitatea economică și socială îți este defavorabilă (creșterea abruptă a prețurilor la gazele naturale pe piața europeană)?
Dacă nu sunt capabili să le transmită alegătorilor niște date statistice, atunci de ce sunt capabili guvernanții noștri? Deși nu se mai află în parteneriat politic cu PSRM, liderii PAS nu îndrăznesc să revină la legea antipropagandă. Atâta timp cât guvernarea nu va face nimic pentru asigurarea securității informaționale a Republicii Moldova, pentru protejarea cetățenilor de „bombardamentele” propagandistice zilnice, percepția majorității și preferințele ei electorale nu au cum să se schimbe.
Pe de cealaltă parte, e de menționat că Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor nu i-a „recuperat” pe toți alegătorii săi. PPDA nu câștigă nimic din faptul că pune umărul la propaganda kremlineză anti-PAS, alegătorii proeuropeni nu migrează către alte partide, preferând să treacă în categoria indecișilor, decât să voteze cu PPDA sau alte partide mici.
E adevărat, Maia Sandu rămâne în continuare singura locomotivă a PAS, dar în condițiile noastre acesta e un avantaj (ceea ce nu înseamnă că politica ei de cadre e fără cusur). PPDA, despre care se spune că are echipă, dar nu i-a mers cu liderul, e o dovadă în acest sens.
Așadar, există șanse ca PAS să-și revină. Dar norocul unei eventuale ieftiniri a gazelor sau banii UE, inclusiv cele 100 de milioane de euro care le dă Guvernul României, proiectele investiționale, sociale, asistența, indemnizațiile, infrastructura etcetera vor ajuta puțin, dacă cetățenii vor crede că cele mai multe produse le vindem în Rusia și că din cauza Maiei Sandu s-au scumpit gazele. Cât timp cetățeanul nostru nu va fi informat corect, soarta puterii va depinde de cei care dezinformează.
13.08.2025
11:00
2173
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3384
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79724
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47843
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30908
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31246
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31877
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32207
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32641
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32384
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32285
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32247
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
07.03.2026
23:31
358
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
406
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
511
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
620
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
691
Horoscopul zilei 07.03.2026
784
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
937
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
967
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
707
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
739
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
747
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
926
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
760
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
738
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
761
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
803
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
711
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
817
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
731
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
759
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
765
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1340
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
765
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1101
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
696
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














