Oligarhia contra oligarhiei sau „noua clasă politică”, Dodon și Usatîi

Semne diacritice

Noul guvern avea să lucreze în liniște și calm, dacă Plahotniuc n-ar fi fost obsedat de ocuparea funcției de prim-ministru. Că o fi nebun, cum a zis ex-premierul Sturza, că o fi disperat să se legitimeze, să-și spele imaginea, cum a spus colegul nostru Petru Bogatu, nu contează. Contează că nu e o decizie bună nici pentru Republica Moldova, nici pentru el personal, căci s-a expus în mod excesiv, a atras asupra sa toate privirile, toate reflectoarele și i-a înfuriat pe cetățenii supărați și revoltați de furtul miliardului.

Ce mai, nu e o mișcare inteligentă, capacitățile sale intelectuale au fost supraapreciate, lucrul acesta s-a văzut și după Pădurea Domnească și, mai cu seamă, după furtul miliardului. În loc să manifeste discreție, să încerce să tempereze spiritele, pedepsindu-i pe vinovați, el i-a protejat în modul cel mai sfidător, mai arogant. O fi fiind el strateg, dar numai în afaceri obscure, ilegale sau la limita legalității.

Un premier neutru, neafiliat politic, cum este Ion Sturza, putea să readucă societatea în stare de echilibru, dar Plahotniuc nu a fost capabil să se stăpânească, să-și înfrâneze reflexele napoleonice. Acum se adeverește că „turbulențele”, instabilitatea, demolarea a două guverne, prin care a trecut Republica Moldova după alegerile din 30 noiembrie 2014, sunt „opera” sa. Călcând peste voința alegătorilor, el crea astfel o nouă „realitate”, care să avantajeze PD și să-l propulseze în vârful piramidei administrative.

Pe de altă parte, ura legitimă, lupta nobilă împotriva „regimului criminal” nu ar trebui să ne întunece rațiunea, discernământul, calculul elementar, ca să nu ajungem „idioții utili” ai unor forțe obscure, nu mai puțin oligarhice, decât cea de care dorim să scăpăm. Înfrățirea liderilor platformei DA cu liderii PSRM și „Partidului Nostru” pare a fi un pas irațional și iresponsabil, nu mai puțin riscant pentru Republica Moldova, decât al lui Plahotniuc. Dincolo de preferințele lor geopolitice, aceste formațiuni sunt și ele „produse” de natură oligarhică. Aceasta în cel mai bun caz. Ele ar putea fi și „lucrături” ale serviciului secret al Rusiei, FSB. Știe cumva cineva de unde vin banii, în sume uriașe, cheltuiți „generos” de Dodon și Usatîi? Se cunoaște cine finanțează partidele de la guvernare, dar cine poate spune același lucru despre PSRM și „Partidul Nostru”? Simplul fapt că se află în opoziție îi face cumva pe liderii acestora mai „curați”? Sunt ei politicienii care ne lipsesc, „noua clasă politică”?

Este cumva exclusă posibilitatea ca Dodon și Usatîi să ia bani de la Plahotniuc? Iar dacă iau bani de la oligarhii ruși sau FSB e mai bine? Mă miră că unele persoane care se prezintă ca exponenți ai principiilor democratice, ai transparenței și integrității politicienilor au ținut discursuri și au găsit de cuviință să mărșăluiască alături de niște politicieni care nu își ascund simpatiile față de „valorile” kaghebiste ale regimului lui Putin, care reprezintă deschis interesele Rusiei în Republica Moldova. Ei reprezintă generația salvatoare, altruistă și integră, de care are nevoie cu adevărat Republica Moldova? Dacă e așa, de ce nu l-am adăuga aici și pe Ilan Șor? Sondajele arată că da, ei sunt pe valul popularității, Maia Sandu și ceilalți îi urmează la mare distanță. Ea și Andrei Năstase pot veni doar la „pachet” cu Dodon și Usatîi.

Din 24 ianuarie putem vorbi despre „oligarhizarea”, despre compromiterea platformei DA. Să lupți împotriva oligarhiei cu ajutorul unor oligarhi sau fesebiști este culmea prostiei, dacă nu a cinismului. Se știe, din „pactul cu diavolul” câștigă întotdeauna diavolul. Să nu ne ascundem după deget, platforma DA aduna la mitingurile sale tot mai puțină lume (sâmbăta trecută la apelul DA au venit doar câteva mii de oameni, mai puțini decât a strâns PSRM și „PN”, fiecare în parte) și alianța cu Dodon și Usatîi ar fi pentru Andrei Năstase și colegii săi o ieșire din situație, evitarea unui eșec de imagine. După reacția la discursurile vorbitorilor de duminică, s-a văzut că Dodon și Usatîi aveau mult mai mulți simpatizanți printre protestatari, decât Andrei Năstase.

Se poate astfel deduce că cetățenii proeuropeni au fost mai sensibili la reacția Washingtonului, Bucureștiului și Bruxellesului la instalarea Guvernului Pavel Filip, decât liderii DA și unii comentatori, care, probabil, se consideră mai informați decât CIA sau SIE. De ce ar crede ei că, dispuși să acorde ajutor umanitar și asistență financiară generoasă pentru Republica Moldova, americanii și europenii nu ar avea nevoie de anumite garanții că banii lor nu vor nimeri în buzunarele altor oligarhi sau agenți ai FSB? Alianța monstruoasă dintre DA, PSRM și PN nu aduce nimic bun pentru Republica Moldova. Înlocuirea lui Plahotniuc cu reprezentanții unor oligarhi ruși sau ai FSB nu este o mișcare înainte, ci spre Rusia sau, în cel mai bun caz, spre nicăieri.

Fiindcă veni vorba, cum se întâmplă că Moscova află despre planurile organizatorilor protestelor înainte de a le afla cetățenii Republicii Moldova? Plahotniuc este o nenorocire pentru Republica Moldova, dar nu Usatîi și Dodon (care în calitate de ministru al Economiei a contribuit la îmbogățirea lui Plahotniuc, oferindu-i, la un preț de nimic, hotelul „Codru”) sunt salvatorii ei. E cel puțin jenant că platforma DA a transmis steagul luptei cu regimul oligarhic unui personaj dubios, care face risipă de bani din surse necunoscute, care se comportă ca un interlop (îi amenința duminică pe reprezentanții guvernării că îi va pedepsi cum îi poftește inima).

Ridică semene de întrebare și înverșunarea cu care se insistă asupra alegerilor anticipate (catastrofale pentru economia și finanțele publice în condițiile de azi) și nu asupra reformelor din justiție, asupra asigurării independenței Procuraturii Generale, CNA, CNI etc.? Nu cumva scopul adevărat al „aliaților” e preluarea actualului sistem așa cum este el? Platforma ar putea găsi o aplicare mult mai eficientă energiei sale, decât alegerile anticipate imediate: să-și conjuge eforturile cu UE întru reformarea Republicii Moldova după modelul european. Iar guvernarea trebuie să vină cât mai repede cu un plan de acțiuni care să demonstreze că etapa simulărilor, a imitării reformelor a trecut. Că nu se mai află în buzunarul lui Plahotniuc.