Nicolae Negru // NATO, Ucraina și misterioasele mutări ale premierului Recean

Semne diacritice

Federația Rusă „a violat normele și principiile care au contribuit la stabilitatea și predictibilitatea securității europene”, devenind „cea mai semnificativă și directă amenințare pentru securitatea Aliaților, pentru pacea și stabilitatea în spațiul euro-atlantic”, se spune în comunicatul mult așteptatului summit NATO de la Vilnius, din 11 iulie. Cu toate astea, în relația cu Ucraina supusă agresiunii ruse, șefii de state și de guverne participanți la ședința Consiliului Nord-Atlantic au manifestat o atitudine foarte prudentă, au evitat stabilirea unei date concrete pentru invitarea ei la NATO, dezamăgindu-i pe mulți ucraineni și susținători ai Ucrainei, provocând o reacție emotivă a președintelui ucrainean Volodymyr Zelenski.

Conform presei internaționale, SUA și Germania s-au opus categoric ca Ucraina să fie primită în NATO acum, pentru a nu risca o escaladare a războiului și o implicare a Alianței în confruntarea militară directă cu Rusia. Ca invitația să fie făcută în viitor, va fi nevoie de acceptul tuturor membrilor NATO și de întrunirea unor condiții legate de interoperabilitate, precum și de reformele democratice și cele din sectorul de securitate din Ucraina.

Ca să-i îndulcească pilula amară a refuzului, Ucrainei i s-a promis „arderea” unei etape în procesul de aderare, cea a foii de parcurs, instituirea unui Consiliu NATO-Ucraina și „garanții de securitate” din partea G7. Deși nici aceste „garanții” nu presupun implicarea în război a statelor semnatare, ci doar „furnizarea de echipament militar modern, instruirea forțelor ucrainene și partajarea informațiilor” pentru a asigura „o forță durabilă capabilă să apere Ucraina acum și să împiedice agresiunea rusă în viitor”, Moscova s-a arătat deranjată de angajamentul lor, considerându-l „periculos” pentru securitatea Rusiei. Putin consideră ca Rusia trebuie să participe la „negocierile” privind garanțiile de securitate pentru statul invadat de el, arogându-și astfel dreptul să decidă soarta Ucrainei.

Totuși, dacă mai punem la socoteală faptul că acestor șapte state bogate, din punct de vedere economic, tehnologic, militar, se aliază și UE și că ele se vor afla de partea Ucrainei „atâta timp cât va fi nevoie”, cât ea se apără de agresiunea rusă, că o vor ajuta financiar și tehnic, vor întări stabilitatea economică și vor contribui la reconstruirea postbelică a Ucrainei, avantajul resurselor imense și șansele de reușită în război ale Rusiei se reduc foarte mult. Până la urmă, președintele Zelenski, invitat la summitul NATO de la Vilnius, și-a revăzut atitudinea și i-a apreciat rezultatele, care pot fi considerate istorice, nu numai pentru Ucraina.

Deși summitul NATO a vizat și securitatea Republicii Moldova, dreptul ei de a-și decide propriul viitor, fără amestecul Rusiei în afacerile noastre interne, societatea, clasa politică, presa moldavă, spre deosebire de cea ucraineană, a preferat rolul pasiv de spectator. Politicienii noștri nu s-au arătat nici dezamăgiți, nici entuziasmați de rezultatele summitului, ci indiferenți și asta fiindcă rachetele rusești cad doar peste capetele ucrainenilor, neajungând, cu unele excepții, până la noi.

xxxx

Premierul Dorin Recean face gesturi nu tocmai adecvate unui guvern democratic, transparent, respectuos față de cetățenii contribuabili care îi plătesc salariul. Modul în care a fost anunțată vineri demisia a trei miniștri, fără a da cauza acestei decizii, ba, dimpotrivă, ridicându-i în slăvi pe cei demiși, ridică niște logice semne de întrebare. Prima: dacă cei trei miniștri sunt atât de buni, de ce sunt dați afară, în condițiile când auzim în fiecare zi despre deficitul de cadre cu care se confruntă guvernarea? Poate Recean crede că cetățenii nu sunt demni să cunoască sau nu vor fi capabili să înțeleagă niște mișcări tactice sau strategice atât de subtile pe care le întreprinde neașteptat? Să presupunem că Ana Revenco plătește pentru cazul de omor dublu de la Aeroportul Internațional Chișinău, deși nu s-a făcut nicio aluzie în acest sens, dar pentru ce plătesc ceilalți doi?

Viteza cu care Maia Sandu a acceptat demisia celor trei miniștri ar spune că Dorin Recean a informat-o în prealabil și a avut acceptul ei. Ce vor câștiga cetățenii și statul în general de la noua rocadă, dacă unii miniștri buni vor fi schimbați cu alții mai puțin experimentați vom afla probabil astăzi, după ce îi vom cunoaște pe noii miniștri. Sigur, e dreptul premierului să mai schimbe uneori miniștrii, nu ne pronunțăm împotriva schimbării. Dar această secretomanie unde ar trebui să existe maximă transparență, aceste mutări misterioase, făcute ignorând mass-media, seamănă a aroganță, a dispreț față de cetățeni, ceea ce nu ar fi recomandabil, mai cu seamă în preajma alegerilor.