Moldovenii așteptând o minune

Semne diacritice

Moldovenii sunt în așteptarea unei minuni. Căci, vorbind franc, doar printr-o minune liderii noștri politici se pot schimba brusc, pot prinde la minte, pot ajunge la o înțelegere și pot începe să lucreze pentru binele tuturor, salvând R. Moldova aflată pe marginea prăpastiei. Cine mai poate crede acum în rațiunea, în vorbele lor goale pe care le repetă fără noimă?

Șanse ca minunea dorită să se producă sunt tot mai puține. Liderii PLDM, PD și PL nu par să se grăbească de dragul R. Moldova și al „poporului” pe care îl iubesc cu atâta ardoare. Dacă ei s-ar fi schimbat, ar fi prins brusc la minte, anunțau crearea unei noi coaliții proeuropene pe 29 iunie, după încheierea celui de-al doilea tur de scrutin, negociind în cele două săptămâni câte s-au scurs din ziua desfășurării primului tur al alegerilor locale. Situația este cu adevărat critică, din mai multe puncte de vedere, și economic, și financiar și (geo)politic. Nu a rămas mult până statul nu va fi capabil să-și onoreze elementarele plăți ale mizerelor sume de asistență socială sau de salarii bugetarilor.

Uluiți, șocați de nesimțirea politicienilor „proeuropeni” din R. Moldova, liderii UE au invitat-o pe Natalia Gherman la Bruxelles ca să le explice încă o dată „specificul” local de a face politică. Autoritățile moldovene trebuie să formeze rapid un nou Guvern, pentru atingerea obiectivelor asumate în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, i-a transmis președintelui Nicolae Timofti Petras Auštrevičius, coraportor al Parlamentului European pentru R. Moldova.

Și fiindcă reacția liderilor noștri nu a fost adecvată, UE a decis să sisteze orice asistență financiară pentru bugetul R. Moldova. Dar nici acest avertisment nu pare să-i fi tulburat pe cei (sau pe cel) care decid și desfac alianțele de guvernământ, ei limitându-se să spună că am putea avea Guvern până la sfârșitul acestei luni, înainte de plecarea deputaților în vacanța de vară.

La drept vorbind, premisele de formare a unei majorități proeuropene sunt azi mai mici decât după alegerile din 30 noiembrie 2014. PD și-a consolidat poziția și nu se mai teme de alegeri parlamentare anticipate, în condițiile în care crahul BEM nu a influențat scorul său electoral decât în Chișinău. În schimb, în afara capitalei, formațiunea lui Lupu-Plahotniuc se bucură de cea mai mare încredere printre alegători, întrecând PCRM-ul și PLDM-ul scindat. E cu atât mai puțin probabil că PD va ceda Ministerul Transporturilor sau va accepta înlocuirea lui Gurin cu un procuror independent.

Pe de altă parte, după victoria din Chișinău, dar și o oarecare creștere în provincie, nici PL nu are motive să facă un pas înapoi de la condițiile înaintate în cadrul negocierilor precedente, fără a fi suspectat că a jucat atunci teatru. Faptul că Ghimpu nu mai insistă asupra unui procuror străin, spunând că acesta poate fi și un cetățean al R. Moldova, care lucrează în străinătate (un alt Drăguțanu?), alimentează alte suspiciuni, că ar fi dependent de Plahotniuc, suspiciuni pe care nu le pot „bruia” sentimentele sale, oricât ar fi ele de sincere, față de Shor.

Lipsa unei decizii de formare a unei alianțe proeuropene la nivel central le dezleagă mâinile liderilor la nivel raional de a intra în combinații preferate de ei, în interes personal, făcând abstracție de culoarea ideologică și orientarea geopolitică. În pofida declarațiilor liderilor de la Chișinău, PD se combină în raioane cu PCRM și PSRM. În unele cazuri, și reprezentanții locali ai Blocului lui Iurie Leancă ignoră retorica anticomunistă, proeuropeană a liderului lor de la Chișinău.

Posibil, alegătorii proeuropeni, dacă ar ieși în stradă, i-ar putea aduce pe politicienii „proeuropeni” în simțiri, dar nu există vreo siguranță în acest sens. E nevoie de o nouă clasă, care însă nu poate apărea decât în cadrul unei democrații adevărate, imposibile în actualele condiții. În regimul de azi nu pot apărea decât „plahotniuci”, „filați”, „ghimpi” sau „dodoni”. Astfel, cercul se închide și nu ne rămâne decât, repet, să mizăm pe o minune.