Nicolae Negru // Mai bine suportăm scumpirile, decât bombele rusești

Semne diacritice

Numărăm zilele de război și de rezistență îndârjită, inteligentă a ucrainenilor, fiece zi în plus e o victorie a dreptății asupra puterii (extraordinare) scăpate de sub control, a binelui asupra răului și fărădelegii anomale, e o confirmare a eroismului poporului vecin stând în calea tancurilor rusești, stăvilind ambițiile „eliberatoare” ale lui Putin, pornit să refacă defunctul URSS. Cu respirația tăiată, lumea întreagă urmărește cum abilul, curajosul, elegantul David îl înfruntă pe brutalul, anacronicul, fălosul, smintitul Goliat, cel injectat cu steroizi. Și forța lui nu li se mai pare militarilor europeni atât de mare, atât de sperioasă ca înainte de război. Dacă nu ar poseda arme nucleare și dacă nu și-ar fi pierdut rațiunea, am putea vorbi despre un monstru „ordinar”, despre o supraputere fake, consideră unii. Totuși, masa contează, ne avertizează un general american.

Morți din punct de vedere moral

Până și propagandiștii de serviciu ai Kremlinului încep să dea semne de nerăbdare, nu-și mai ascund dezamăgirea pentru că „operațiunea militară specială” („spețoperația” sau „spețaberrația”, cum a numit-o un critic de artă rus) durează mai mult decât se așteptau ei, în timp ce economia rusă este lovită năprasnic de sancțiuni nemaivăzute, așa încât valoarea rublei rusești s-a prăbușit și nu costă nici cât bucata de hârtie din care e făcută. Nestrămutatul ministru de Externe Serghei Lavrov se plângea zilele trecute că sancțiunile lovesc nu numai în statul rus, ci și în cetățenii săi, în artiștii, muzicienii, sportivii ruși, care nu se dezic de Putin și nu condamnă războiul. Contractele cu ei sunt desfăcute înainte de expirarea acestora.

„Nu planificăm să atacăm alte țări și nici Ucraina nu am atacat-o”, a răbufnit Lavrov, într-un gest absurd, grotesc și jenant, de a nega realitatea (în conferința de presă de după negocierele cu ministrul de Externe a Ucrainei, Dmitri Kuleba, în Turcia). Fiind izolat și mort, din punct de vedere moral, după cum scrie The Economist, Putin este înconjurat de „morți” ca și el. Un alt exemplu e chiar Patriarhul Kiril care, în loc să condamne invazia Ucrainei, a văzut în războiul frățesc, în încercarea mereu criminală a lui Cain de a-l ucide pe Abel, o „semnificație metafizică”, ceva „diferit și mult mai important decât politica” - o luptă pentru „mântuirea omului”.

Nordstream-urile - la metal uzat

Veștile „neplăcute” pentru Rusia nu s-au epuizat. Marți, Joe Biden a anunțat că SUA oprește importul petrolului și produselor petroliere din Rusia. Și Marea Britanie se va dezice de petrolul și gazele rusești către finele anului 2022, iar UE, mult mai dependent, va reduce volumul respectiv cu două treimi, așa încât Nordstream-urile vor deveni metal uzat. Petrolul și gazele fiind principalele surse de venit pentru Rusia, ea va fi nevoită să reducă fie bugetul militar, fie bugetul social, de menținere a unui nivel decent de viață pentru cetățenii ruși. Nu e greu de ghicit ce va prefera „mortul” Putin.

O altă lovitură pentru Rusia e că nu va putea opri aprovizionarea Ucrainei cu arme și muniții. Secretarul general al NATO a avertizat că un atac asupra liniilor de aprovizionare ale națiunilor aliate care sprijină Ucraina va fi considerat drept un atac asupra unui stat NATO și va declanșa un răspuns colectiv al Alianței. „Aliații ajută Ucraina să își susțină dreptul la autoapărare, care este consacrat în Carta ONU”, a subliniat Stoltenberg.

Miza lui Putin: statutul de supraputere al Rusiei

Între timp, după vizita premierului izraelian, Naftali Bennet, la Moscova, obiectivele „operațiunii militară speciale” s-au mai împuținat, „denazificarea” Ucrainei nu mai figurează printre ele, ceea ce vorbește despre cât de adevărat și motivat este scopul invaziei. Lavrov declară că, în afară de recunoașterea ocupației Crimeii și Donbasului, Rusia dorește ca din Ucraina să nu mai poată porni niciun război. Dar când a pornit Ucraina cu război și împotriva cui? Mesajul lui Lavrov trebuie citit altfel: Ucraina să se dezarmeze, așa încât să nu mai poată rezista în fața viitoarei invazii ruse. Cu alte cuvinte, Goliat îi cere lui David să arunce prașchia, amenințându-l cu măciuca (atomică). O va pune în aplicare sau doar sperie lumea?

Dacă s-a ajuns până aici, o va pune, consideră unii, Putin are nevoie de victorie cu orice preț, dacă pierde, Rusia își pierde statutul de supraputere, de aceea pentru el contează mai puțin câți „frați” ucraineni va trebui să ucidă. El bombardează deja construcții civile (inclusiv o maternitate la Mariupol), omorând femei și copii. Se speră că starea armelor sale nucleare e cam ca starea armelor convenționale și că, spre deosebire de Putin, executanții săi nu și-au pierdut rațiunea și nu îi vor îndeplini comanda de declanșare a unei lovituri cu bomba atomică. Casa Albă avertizează că Rusia ar putea recurge și la arma chimică, sub pretextul fals că în Ucraina ar exista laboratoare militare biochimice ale SUA.

China, pe două scaune

China, aliatul Rusiei, ar putea să-l convingă pe Putin că acțiunile sale nu sunt sănătoase. Deși se pretinde și ea forță morală, China încearcă să stea pe două scaune. Ea s-a pronunțat pentru respectarea suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, dar fără să condamne Rusia, considerând probabil, ca Lavrov, că nu trupele ruse, ci extratereștrii bombardează orașele ucrainene, omorându-și „frații”, femei și copii ucraineni. Ba mai mult, Beijingul afirmă că sancțiunile sunt ilegale.

Interesant ce ar fi spus ea, dacă Rusia rupea o bucată de Chină și-i bombarda pe chinezi? Sau puterea îi dă dreptul lui Putin să mânuiască dreptatea „a la russe”, adică după bunul plac? China justifică, indirect, invazia, invocând, ca și Rusia, extinderea NATO spre est, deși nu e vorba de o extindere de dragul extinderii, ci de dorința puternică și legitimă a unor state suverane și independente din Europa de Est de a se pune cât mai repede la adăpost, speriate de comportamentul tot mai agresiv, revanșard, al Rusiei. Transnistria, de altfel, a fost primul semnal că imperialismul rus și-a schimbat blana, dar nu și năravul. Istoria le-a dat dreptate țărilor care au reușit să intre sub umbrela NATO.

Să ne pregătim de reUnire

Firește, sancțiunile economice, mai cu seamă încercarea de a renunța la petrolul și gazele rusești, au drept consecință creșterea prețurilor, la combustibil în primul rând. Cei care au intrat în panică din această cauză să se gândească la suferințele ucrainenilor. Nu e mai bine să suportăm prețurile, oricît de împovărătoare ni s-ar părea, decât bombele rusești? Și da, are dreptate Ambasadorul Mihai Gribincea, „neutralitatea” e o formă de autoamăgire și nu are cum să ne protejeze, Putin o va ignora, după cum a ignorat-o până acum, refuzând să-și retragă trupele de pe Nistru. Republica Moldova intră în „meniul” său imperial. Și istoricul moldo-american Valdimir Solonari, unul dintre liderii de cândva ai Interfrontului, ne recomandă să ne pregătim discret, tacit, fără a trâmbița, ca, odată cu primele semne ale unei invazii iminente dinspre est, Republica Moldova să se reunească cu România, pentru a cere protecția NATO. În fața unei forțe iraționale, trebuie să procedăm rațional.