Nicolae Negru // Lukașenko va concura cu Putin la alegerile prezidențiale din Belarus

Semne diacritice

Ironia sorții: dinspre Rusia „frățească”, statul cu care Belarus se află în relație de Uniune geopolitică și economică, cu care își construiește un viitor comun, se vede amenințat cel mai tare în intenția sa de menținere a puterii Aleksandr Lukașenko, „tătucul” belarușilor din ultimul sfert de secol.

Mercenarii ruși abstinenți

Alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestei săptămâni din Belarus par să fie cele mai dificile, mai complicate și chiar imprevizibile pentru actualul președinte care declară că nu are de gând să cedeze cuiva postul și blamează forțele de opoziție pentru că ar face jocul Rusiei și ar complota împreună cu mercenarii ruși împotriva sa.

Cu zece zile înainte de alegeri, serviciile secrete belaruse au arestat 33 de cetățeni ruși, angajați ai faimoasei companii militare private „Vagner”, intrați în Belarus ca „turiști” îmbrăcați în haine de camuflaj, cazându-se într-un sanatoriu și deconspirându-se prin faptul că „nu consumau alcool”.

Alte două sute de camarazi ai acestora s-ar fi ascuns pe teritoriul Belarusului și kaghebiștii lui Lukașenko au pornit pe urmele lor. 28 dintre cei arestați dețin și cetățenie ucraineană și au luptat împotriva forțelor ucrainene în Donbas.

Două ipoteze valabile

Trimite Putin mercenari pentru a-l răsturna pe Lukașenko, aliatul cel mai loial al Rusiei, sau e vorba de o strategie electorală nouă a „tătucului”, în pas cu vremea, pozând în apărător de neclintit al suveranității și independenței Belarusului în fața poftelor teritoriale tot mai puțin stăpânite ale „fratelui mai mare” din est?

Pot fi valabile ambele ipoteze, ele nu se exclud una pe alta. Lukașenko devine o piedică în calea dorinței lui Putin de a reîncorpora cât mai repede „teritoriile tradiționale, din punct de vedere istoric, rusești”, pe care ar fi uitat să le întoarcă la ieșirea din URSS „republicile frățești”.

Împotrivirea, refuzul categoric de a accepta ofertele unei „integrări mai strânse” în cadrul Uniunii Rusia-Belarus, prin crearea unor structuri supranaționale, scoate din sărite Kremlinul, așa încât ideea înlocuirii liderului belarus poate fi tentantă pentru liderii politici și elita rusă.

În același timp, societatea belarusă pare tot mai puțin dispusă să-și suporte dictatorul și are nevoie de motivații „netradiționale” pentru a o determina să-l accepte în continuare. Prezența record de 60-70 de mii de oameni la un miting de susținire a unui candidat de opoziție reflectă o tendință nouă pe scena politică din Belarus.

Rezistența la războiul hibrid

Paradoxal, regimul autoritar al lui Lukașenko pare a fi mai rezistent decât democrația ucraineană în fața războiului hibrid al Rusiei. Și experiența Republicii Moldova confirmă reziliența regimurilor personalizate, numai că regimul lui Plahotniuc a cedat repede, din cauza vulnerabilității personale a „coordonatorului”, responsabil, cel puțin moral, dacă nu juridic (aceasta mai urmează a fi demonstrat), pentru furtul miliardului.

Demonizarea și alungarea sa a fost doar o chestiune de timp, necesitând însă în mod obligatoriu complicitatea Occidentului. Acum guvernarea PSRM-PD îi asigură Moscovei confortul geopolitic necesar, ea dictând regulile de conviețuire cu ceilalți „jucători”, UE și SUA, ignorând România.

O chestiune de orgoliu național

Va fi Occidentul la fel de cooperant cu Rusia în cazul înlăturării președintelui belarus sau experiența Republicii Moldova, unde ar trebui să se simtă dus de nas, îi va dicta o oarecare prudență? Vom trăi și vom vedea. Moscova va veni, fără îndoială, cu oferte tentante, pentru ea schimbarea lui Lukașenko seamănă a fi, ca și în cazul lui Plahotniuc, o chestiune „vitală”, de orgoliu național. Firește, nu pentru mai multă democrație, pluralism, drepturile omului, libertatea presei se va bate ea și de data aceasta.

E pentru prima dată când Putin va concura cu Lukașenko la alegerile prezidențiale din Belarus. La alegerile din Republica Moldova Putin va fi reprezentat de Dodon, cel care era considerat al doilea element al „binomului toxic”, dar lucrul acesta s-a uitat prea repede și e de la sine înțeles în interesul cui.

PS: Un cetățean mi-a solicitat opinia pe marginea misterioasei, enigmatice vizite a Maiei Sandu, lidera PAS, la Ambasada Rusiei. Din păcate, nu e clar rostul acestui pas discret făcut de lidera PAS și de ce nu s-a emis un comunicat de presă care să-l explice. Aceasta, din punctul nostru de vedere, ar putea să o coste pe Maia Sandu niște voturi la alegerile prezidențiale din toamnă.