Nicolae Negru // La mulți ani, România!
7157
Semne diacritice
Mâine e 1 decembrie, poate singura zi când românii își temperează pornirile critice, nemulțumirile, pretențiile nestăvilite, generate de necazurile și grijile cotidiene, față de patria lor, amintindu-și cuvinte mai alese, mai sonore din vocabularul limbii române, cuvinte frumoase care pot fi legate de numele propriu România.
Sigur, nu mai suntem în perioada romantică a „dulcei Românii”, nu ne mai înflăcărăm patetic nici privind în urmă la „țara mea de glorii”, nici scrutând viitorul ei - „țara mea de dor”, dar nici nu o mai tratăm cu superioritate postmodernistă, „progresistă”, ca pe un construct învechit, pășunisto-naționalist, de prisos în epoca globalizării, a pieței unice, a rețelelor sociale internaționale, a dominației companiilor transfrontaliere. Cu declanșarea pandemiei s-a înțeles că ne-am pripit atunci când am tratat statul național ca pe o relicvă politico-socială, când am decis că și-a epuizat rolul protector, de asigurare a securității, sănătății și bunăsătării cetățenilor. Ca să nu mai vorbim de funcția sa culturală, educațională de neînlocuit.
Pericolul numit COVID-
Un efort intelectual îi așteaptă și pe românii de dincoace de Prut, care își conștientizează și își asumă românismul, care știu că Ziua Marii Uniri e și parte din istoria lor, ei dorindu-și o relație mai strânsă între ambele state românești, care să culmineze cu reunificarea Republicii Moldova cu România. Numărul acestora, dacă e să credem sondajelor, e în creștere lentă dar sigură, dar e nevoie de o clarificare, de o certitudine în acest sens. Ca să poată elabora strategii politice pe potrivă, în corespundere cu realitățile geopolitice de azi, partidele unioniste ar trebui să găsească o modalitate de a verifica cifrele adepților reunificării. Contează și folosirea corectă a termenilor, căci utilizarea în scopuri speculative, electorale, a unor sintagme patriotarde, de la începutul secolului XX, este subversivă, dăunătoare. E un joc în folosul dușmanilor reUnirii.
Până și stataliștii, dacă sunt sinceri, nu pot să nu recunoască, măcar în sinea lor, că viitorul Republicii Moldova e problematic, e imposibil fără România. Independența economică, energetică, stabilitatea socială, viața culturală, securitatea, apărarea nu pot fi asigurate fără ajutorul României, în condițiile în care Rusia nu își mai ascunde intențiile de „recuperare a teritoriilor tradiționale rusești”, ba a și ocupat o parte din teritoriile Ucrainei, Georgiei, Republicii Moldova…
De zece ani, între Republica Moldova și Românai există un parteneriat strategic, dar nu există o strategie de apropiere între ele și vina e în primul rând a Chișinăului. Dacă timp de treizeci de ani stătulețul nostru nu se poate ridica pe propriile picioare, nu există nicio garanție că lucrurile se vor schimba în viitorii treizeci de ani. Statalitatea e ca un miraj care se îndepărtează pe măsură ce ne apropiem de el. Pe un fundament strâmb, fals, nu construiești nimic durabil. Și unii reprezentanți ai minorităților etnice recunosc public acest adevăr.
Circa un milion de cetățeni din Republica Moldova profită de cetățenia statului român pentru a supraviețui din punct de vedere financiar, muncind în Europa. Formal, Ziua Națională a României e și sărbătoarea lor. Dacă nu sentimentele filiale, interesul le cere basarabenilor, indiferent de etnie, să se alăture urării „La mulți ani, România!”. Și fiindcă ne aflăm pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru înnoirea componenței Parlamentului României, participarea noastră la alegerile din 5-6 decembrie va certifica sinceritatea urării, a relației noastre de suflet și, da, de interes, cu România.
13.08.2025
11:00
2146
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3356
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
78656
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47391
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30462
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
30789
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31434
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
31760
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32194
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
31937
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
31834
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
31791
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
01.03.2026
22:07
345
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
411
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
408
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
483
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
488
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
651
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
548
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
670
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
802
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
869
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
892
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
873
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
749
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
905
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
879
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
813
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
851
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
899
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
2647
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
902
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
836
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
1004
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
978
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
980
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
1021
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.14
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














