Între Dodon și Plahotniuc, eu cu cine votez?

Semne diacritice

Bucuria celor care și-au dorit alegerea președintelui prin vot direct s-ar putea, până la urmă, să le cadă în scârbă, s-ar putea să regrete îndeplinirea dorinței. Crezând că pe această cale îi aplică o lovitură lui Plahotniuc, regimului oligarhic, că astfel „întorc” Președinția „poporului”, ei fie sunt rupți de realitate, fie se văd personal în fotoliul de președinte. Ideea că „e mai greu să corupi un popor, decât 61 de deputați” pare nițel idealistă, dacă nu naivă, mai cu seamă după ce bancherul Ilan Shor, acuzat de furtul miliardului, a fost ales primar de Orhei.

Eliminându-l în mod aprioric pe Plahotniuc din formula câștigătoare, făcându-și planuri de intrare triumfală în sediul Președinției, strategii noștri împart pielea ursului din pădure, căci, după Dodon și PSRM, cel mai bine plasat pentru a „cuceri” funcția de președinte este candidatul PD. Un candidat din partea acestei formațiuni are cele mai mari șanse de intrare în turul doi, dacă numeroasele partide de dreapta – „Demnitate și Adevăr”, PAS, PPEM, PLR, „Dreapta”, PNL, PVE, dar și PL, și PLDM – vor merge în turul întâi cu propriii candidați.

Hotărâtoare însă sunt relațiile dintre primele trei partide, ai căror lideri figurează în topul celor zece politicieni care se bucură de cea mai mare încredere din partea alegătorilor. Vor reuși DA, PAS și PPEM să învingă tentația de a-și „roda” liderii de partid, optând pentru un candidat comun - rămâne de văzut. Dacă nu vor reuși, vor împărți la trei cele circa 39 la sută din electoratul proeuropean, prea puțin pentru a trece în turul doi.

Poate obține candidatul PD mai mult de 13 la sută din voturi? Cu ușurință, o demonstrează și rezultatele alegerilor pe liste de partid din consiliile raionale și municipale, în iunie 2015, democrații obținând 17,59 din voturi. De atunci însă, odată cu arestarea lui Vlad Filat, cu prăbușirea și marginalizarea PLDM, poziția PD s-a consolidat. Plahotniuc deține acum nu numai monopolul mediatic, ci și monopolul asupra resurselor administrative, care asigură, conform unor calcule, un plus de zece la sută din voturi. Democrații nu vor mai mitui alegătorii cu pachete de orez sau cartofi, ca noul CEC să-i elimine din competiția electorală, ei vor manipula nestingheriți prețurile și tarifele, asistența socială.

Dar și mai impresionant este monopolul PD la nivelul administrațiilor locale. Dacă e să credem unor declarații, la cei 286 de primari, aleși în iunie 2015, în PD s-au mai înscris între timp, de voie sau de nevoie, încă peste 200 de primari, numărul acestora ajungând la cinci sute (circa 56 la sută din numărul total al primarilor).

Nu CEC-ul și nu tipografiile sunt „verigile slabe” ale procesului electoral din Republica Moldova, ci primăriile, responsabile de organizarea alegerilor în sate. Dacă analizăm rezultatele scrutinelor de până acum, vom vedea că un primar îi poate „garanta” partidului din care face parte un minimum de 20 la sută din voturi. Nu la Chișinău, nu în raioane pot fi manipulate cifrele din procesele-verbale, ci acolo unde se numără voturile, în circumscripții, unde primarul poate influența nu numai categoria de alegători dependentă de el (bătrânii, persoanele cu dizabilități, în primul rând), nu numai comisia electorală, ci și observatorii reprezentând alte partide.

Așa că, dacă nu intervin schimbări esențiale, e destul de mare posibilitatea ca, în turul doi al alegerilor prezidențiale, cetățenii R. Modova să aibă de ales între Dodon și Plahotniuc (sau Lupu, sau Candu). Iată de ce pentru liderii PD decizia Curții Consituționale de a anula procedura de alegere a președintelui în Parlament este una „istorică”. Între Dodon, produsul de „marcă” al regimului oligarhic, care ne sperie în mod intenționat cu fanatismul și idiotismul său proputinist, și Plahotniuc (sau marioneta sa), care ne alintă cu promisiuni europene, pe cine îl vor vota alegătorii proeuropeni? Între copie și original, între personaj și autor, pe cine vom alege?