Incompatibilitatea unioniștilor cu unioniștii

Semne diacritice

Alegerile îi prind pe politicienii unioniști, ca întotdeauna, neuniți, dispersați într-o mulțime de partide mici, care continuă să mai apară și care, de multe ori, își consumă energia în rivalități stupide, egoiste, derutându-i, îndepărtându-i pe alegătorii, destul de mulți conform sondajelor, care își doresc reUnirea cu România. Nici Băsescu nu a reușit să-i unească, se pare că genele liderilor unioniști determină o incompatibilitate față de alți lideri unioniști, iar atâta timp cât nu se pot uni, unioniștii nu pot deveni o forță politică importantă.

Data trecută, o bună parte din unioniști au preferat, din motive cunoscute, să voteze cu blocul ACUM, care, între timp, a făcut alianță cu PSRM și a inițiat o „dezoligarhizare” din care, deocamdată, trage foloase doar Dodon și Rusia din spatele său. Este dezamăgitor să vezi cum Republica Moldova a devenit, prin intermediul liderilor alianței de guvernământ, folosind lozinca șireată „fără geopolitică”, un pion în partida amicală de șah geopolitic dintre Moscova și Berlin. Modificările de termeni - „război civil”, pentru războiul de pe Nistru, „eliberare”, pentru ocupația sovietică, „limbă moldovenească”, în concursul anunțat de Ministerul de Externe, - demonstrează că acumiștii se închină altui zeu decât unioniștii și drumurile lor electorale trebuie să se despartă.

Dacă nu ar fi atât de multe, partidele unioniste ar avea șansa să obțină în alegerile locale din 20 octombrie un rezultat electoral bun, care le-ar consolida poziția pe scena politică în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare. După ce au eșuat să formeze un bloc comun, deși patru dintre ele sunt fragmente din PL, rămâne la latitudinea alegătorilor unioniști să facă „trierea” cuvenită, concentrându-și voturile, acordându-le unor lideri credibili cu echipe bune. Nu e o sarcină ușoară. Unii lideri unioniști sunt bine cunoscuți, dar „expirați”, neacceptați de electorat, alții sunt mai noi, dar neverificați încă electoral.

Unioniștii ar putea avea un cuvânt de spus în Chișinău, există șanse ca un candidat unionist să treacă în turul doi și să câștige postul de primar, dacă voturile unioniștilor nu se vor împărți între mai mulți candidați. În aparență, nu ar trebui să fie complicat pentru un candidat-unionist să se retragă în favoarea unui candidat cu șanse mai mari, dar, în realitate, e aproape irealizabil, după cum s-a văzut și la alegerile precedente, când Munteanu s-a bătut cu Codreanu. Are dreptate Sergiu Mocanu: dacă nu se vor înțelege asupra unui singur candidat, unioniștii vor asista, ca și data trecută, la lupta dintre candidatul ACUM și candidatul PSRM, între care, după cum vedem, nu e prea mare diferență. Un singur candidat le poate asigura unioniștilor și un acces onorabil în Consiliul Municipal. Partidele unioniste pot propune un candidat mult mai bun decât Năstase, năucit de popularitate.

Firește, nu oricine care ridică steagul Unirii merită votat în mod automat. Însă, în general, a venit timpul ca unioniștii să voteze candidați și partide unioniste. Lideri pe care îi putem vedea în funcția de prim-ministru, echipe care ar putea, câștigând puterea, să formeze fără nicio problemă un guvern competent sunt mai greu de găsit printre ele, dar nu imposibil. Mai cu seamă dacă e vorba de un guvern ca cel de azi.