Greva şoferilor, opinia unui pasager

Semne diacritice

Actualul conflict dintre şoferii de microbuze şi Primăria Chişinăului pare tras la indigo, seamănă a fi o repetare inutilă a conflictelor precedente. Au mai fost, nu o singură dată şi accidente, şi razii ale poliţiei, şi supărări ale şoferilor, şi greve cu ultimatumuri de majorare a tarifului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, avertismente că nu va mai fi tolerată calitatea proastă a serviciilor transportatorilor privaţi, care pun în pericol securitatea circulaţiei şi viaţa pasagerilor, că vor fi luate măsuri pentru eliminarea treptată a microbuzelor, acestea rămânând doar pe rutele periferice, că parcul de transport public se va completa cu troleibuze şi autobuze noi şi vom avea servicii de nivel european.

Nimic însă nu s-a schimbat până acum, revenind fiecare parte pe poziţiile precedente. Despre calitatea serviciilor microbuzelor ce să mai spunem… Calitatea acestora poate fi îmbunătăţită doar odată cu majorarea tarifului, spun transportatorii. Nu facem troc cu siguranţa pasagerilor, replică primarul Dorin Chirtoacă. Încercările periodice ale şoferilor de microbuze de a şantaja primăria, ca să fie lăsaţi în pace de poliţie şi să obţină majorarea tarifului, s-au lovit mereu de poziţia principială a primarului Dorin Chirtoacă.

Acum primăria anunţă suspendarea mai multor rute de microbuze, care dublează rutele de troleibuz şi autobuz. Lucrurile apar ca şi cum „a ajuns cuţitul la os” şi primarul Dorin Chirtoacă nu mai suportă pretenţiile neîntemeiate ale şoferilor, care ignoră regulile de circulaţie şi pun în pericol viaţa pasagerilor.

Chişinăuenii, la rândul lor, par să suporte cu stoicism „disconfortul” creat de greva şoferilor, în speranţa că primăria nu va ceda şi tariful nu va fi mărit. Dar nu se ştie cât timp se vor împăca ei cu această stare de lucruri. Microbuzele ticsite, pe lângă riscul şi incomoditatea pe care le prezintă, oferă şi avantaje, cu ele ajungi mai repede la destinaţie. În troleibuzele supraaglomerate e mai sigur, dar şi mai greu de suportat, căci călătoria durează mai mult timp.

„Şi-au făcut-o cu mâna lor, dacă nu protestau, lucrau în continuare”, triumfă adversarii transportului cu microbuze. Voci care îi susţin pe şoferi sunt mai puţine. Există riscul adoptării unei soluţii rapide, care însă nu va rezolva problema în cauză, nu va fi corectă. O decizie luată sub imperiul resentimentelor, antipatiei provocate de grevişti poate avea consecinţe deplorabile. Sentimentul răzbunării trebuie lăsat la o parte în procesul negocierilor. Greviştii nu trebuie trataţi ca „duşmani ai poporului”, ei îşi apără interesele şi trebuie ascultaţi. Dacă tarifele sunt mici şi nu le asigură acoperirea cheltuielilor, acestea trebuie ajustate la noile realităţi economice. Doar că, în mod ciudat, argumentul cifrelor lipseşte din discursul ambelor părţi.

Ce venit lunar aduce un microbuz, care sunt cheltuielile, cât primeşte un şofer, cât este profitul proprietarilor de microbuze? Opinia publică nu cunoaşte aceste cifre, ca să poată lua o atitudine corectă. Şoferii nu trebuie să sufere din cauză că suntem într-un an electoral şi majorarea tarifelor ar influenţa rezultatele electorale ale cuiva. Pe de altă parte, pasagerii nu trebuie să fie ostaticii apetitului nestăpânit al transportatorilor. Se cere o soluţie luată cu calm, în cunoştinţă de cauză, care să se înscrie în strategia de dezvoltare a Chişinăului, dacă aceasta există, fireşte.