Eu cu cine votez? Opinia unui alegător calm

Semne diacritice

Eu cu cine votez? Toate sondajele de până acum arată că numărul indecișilor e mai mare ca alte dăți. Paradoxal, spune sociologul Doru Petruți, în loc să scadă, ca în alegerile precedente, ponderea indecișilor a crescut pe măsură ce ne apropiem de alegerile din 24 februarie 2019. Identificarea formațiunii și a candidatului care să ne reprezinte în viitorul Parlament e o sarcină mai dificilă ca niciodată, nemulțumirea, ura față de actuala putere fiind egalată de neîncrederea, dubiile față de opoziție.

Miza adevărată

Dificultatea e sporită și de confuzia în ce privește miza acestor alegeri. În goana după voturi, unele formațiuni încearcă să ademenească alegătorii pe o pistă convenabilă lor. Lupta pe viață și pe moarte între PD și blocul „ACUM” avantajează PSRM-ul „patronat” de Putin. Rusia se implică mai activ și mai sfidător ca niciodată de partea socialiștilor. Însă nu toate acțiunile ei sunt vizibile, directe. Ea lucrează mult pentru a coaliza electoratul prorus în jurul PSRM.

În timp ce PD se laudă cu „fapte” care preced vorbelor și nu mai pomenește de UE, blocul electoral „ACUM” și simpatizanții săi scot în prim plan miza antioligarhică și subapreciază în mod evident consecințele unei eventuale victorii a partidei proruse. E ironic faptul că, de teama socialiștilor, Băsescu ne îndeamnă să votăm „ACUM” și o va trimite și pe soția sa să-și dea votul pentru Maia Sandu și Andrei Nătase, care ne-au tot convins în campanie să facem abstracție de „tancurile rusești”.

Un cadou pentru Putin

O victorie a socialiștilor ar fi un cadou oferit lui Putin de alegătorii din Republica Moldova și o palmă răsunătoare pentru UE și România, în contextul cruciadei antioccidentale, antiromânești a Rusiei (după cum o demonstrează și recenta declarație a lui Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse), care va conta însă nu doar la nivel simbolic. Chiar dacă nu va anula Acordul de asociere cu UE, o majoritate socialistă ar însemna un triumf al valorilor „tradiționale”, „pravoslavnice”, o justificare și o încurajare a războiului propagandistic purtat de Rusia în Republica Moldova, iar faptul acesta ar putea avea repercusiuni practice serioase asupra destinului nostru.

Sub influența unor cancelarii europene, sensibile la pretențiile de supraputere a Ruisei, UE își poate remodela atitudinea strategică față de Republica Moldova, la Bruxelles poate câștiga teren ideea de a ne folosi ca monedă de schimb pentru a îmbuna Rusia. Proiectul de federalizare și transnistrizare (în sensul transformării în stat-marionetă) a Republicii Moldova, în varianta modificată a planului Kozak, va deveni atunci cât se poate de real.

Plahotniuc, o caricatură de politician

PD ar fi putut atrage o parte din alegătorii socialiști rătăciți, dar din păcate, atractivitatea PD este una limitată în cea mai mare măsură de imaginea lui Plahotniuc. Liderul PD nu a adoptat un comportament de politician european, ci se complace în rolul de „superman” sau „batman” al politicii de pe Bâc. El preferă să „coordoneze”, nu să conducă, nu să motiveze oamenii, se teme în continuare de presă, nu a ieșit niciodată în fața jurnaliștilor, a unei audiențe naționale, să răspundă la întrebări, să-și spună punctul de vedere în chestiunile legate de furtul și recuperarea miliardului, de activitatea sa economică, să explice cum vede el dezvoltarea și perspectivele Republicii Moldova. Ar putea lua exemplu de la Voronin sau chiar de la Pavel Filip, care este un comunicator bun, dar nu o face.

Cetățenii noștri votează de obicei liderul de partid. Un partid cu un lider care se pretinde enigmatic, misterios, arătând de fapt obscur, crispat, caricatural, își taie creanga de sub picioare, își reduce șansele la victorie. Plahotniuc pare să creadă că va rezolva problemele sale de imagine prin „politica” struțului, că episoadele urâte, neplăcute, neclare din activitatea sa se vor uita. Impresia pe care ne-a lăsat-o în legătură cu alegerile anticipate din Chișinău: că este un strateg mult supraevaluat se confirmă și la această etapă.

Pendulul preferințelor electorale

Între PD și „ACUM” ar fi firesc ca pendulul preferințelor electorale să se miște în direcția opusă puterii, căci concentrarea ei într-o singură mână e periculoasă. Deși nu e plăcută nici amintirea neîntreruptelor certuri, bătălii, ridicatul poalelor și spălatul rufelor murdare în cadrul AIE, cu toate acestea, atmosfera politică de atunci părea mai sănătoasă și perspectivele europene ale Republicii Moldova – mai roze, mai largi. Cu Plahotniuc în rolul de „singur conducător”, orizontul se închide la „pro-Moldova”, adică la un stătuleț sărac, dar „mândru” .

Pe de altă parte, să nu ne facem iluzii și să nu avem așteptări prea mari în legătură cu „ACUM”. Și mai cu seamă să nu cădem în fanatism dezgustător, pe care îl observam la unii simpatizanți ai săi, care etichetează drept vândut, trădător pe oricine exprimă o opinie critică la adresa PPDA și PAS.

Prima zgârietură

Din cauza că „filtrele” promise de Maia Sandu n-au funcționat cum se cuvine, nu toți cetățenii îi văd pe candidații „ACUM” ca pe niște salvatori. Unii dintre ei au tăcut „curajos” în Parlamentul trecut, împăcându-se cu schemele de colectare a banilor prin fisc, vamă și alte instituții controlate politic de PLDM. Nu impresionează nici calitatea profesională a multor candidați.

Dacă pentru a opri venirea „primăverii ruse” urmăm îndemnul lui Băsescu și îl votăm pe „țambalistul” Năstase, complice la privatizarea frauduloasă a „Air Moldova”, cu același succes îl putem vota și pe Plahotniuc, care a expulzat cinci spioni ruși și i-a închis ușa lui Rogozin.

Dacă îl votăm pe vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, care scrie pe blogul său (la 25 aprilie 2018), că Mitropolia de sorginte kaghebistă a lui Vladimir, subordonată Patriarhiei Ruse, „își trage rădăcinile din perioada medievală a Principatului Moldav” (Mitropoliții Moldovei, de la Iosif Mușat până la Teoctist Arăpașu, dar mai cu seamă Veniamin Costache, Mitropolit al Moldovei în perioada 1803-1842, s-ar răsuci în mormânt, auzind că, după anexarea Basarabiei, în 1812, „Biserică Ortodoxă a Moldovei” a fost „întărită și instituționalizată în continuare” de către Imperiul Rus), de ce nu l-am vota pe Pavel Filip, care își recunoaște rădăcinile românești și face „unirea prin infrastructură”? Să votezi Popșoi ori Dodon e cam același lucru, ei gândesc la fel, deși primul se dă drept proeuropean. Arama lui putinistă apare la prima zgârietură.

Acum e momentul unioniștilor

Scoaterea din joc, în scopuri încă neînțelese, a PUN-ului, i-a pus în dificultate pe o parte din unioniști, cărora nu le surâde să-și dea votul pentru Năstase și echipa sa submediocră. Pe cine să voteze ei? În primul rând, este important ca unioniștii să participe la alegeri. După cum s-a mai spus, cu cât mai mare va fi participarea la vot, cu atât mai mici vor fi șansele socialiștilor de a câștiga majoritatea. Numărul simpatizanților PSRM nu este nelimitat. Dacă mergem cu toții la vot, putiniștii nu au cum câștiga. 500 de mii de voturi dintr-un milion constituie 50%, iar din 2 milioane – 25%.

În al doilea rând, e firesc ca unioniștii să voteze candidați și partidele unioniste, chiar cu riscul pierderii unor voturi. Odată și odată trebuie să ieșim din cercul vicios al alegerii „răului mai mic”, să începem să votăm normal, firesc. Acum e momentul. Să ne amintim de 2009 și să-i tratăm pe cei care se declară unici „salvatori” ai poporului cu luciditate și realism. Decât să stăm acasă, mai bine mergem și votăm un partid unionist ca, de exemplu, PL, care figurează în sondaje, sau PDA, care și-a reînnoit echipa. (Altele sunt motivele căderii PL, nu pentru că a intrat la guvernare, în 2016, cu PD. Dacă nu făcea alianță cu PD, alegerile anticipate le câștigau socialiștii, împotriva cărora ne cheamă să ne solidarizăm Băsescu.)

PD în lupta antioligrhică

„ACUM” nu va putea guverna fără PD, chiar dacă va obține, cu ajutorul unioniștilor, niște mandate în plus. De aceea, „jurămintele” că nu vor intra în alianță cu PD, depuse de candidații blocului, sunt fie un semn de miopie strategică, fie un exces de campanie electorală (ca și declarația urâtă, nedocumentată, despre „otrăvirea” cu mercur). Să nu ne amăgim: la această etapă, miza antioligarhică fără participarea PD e sortită eșecului. Cum să forțăm PD să se reformeze – aceasta-i întrebarea. Cu certitudine, nu împingându-l în brațele PSRM, cum fac liderii PPDA și PAS, în care investește Băsescu.

În concluzie, recomandarea noastră, dragi cititiori, e să mergeți la vot și să votați cum vă dictează conștiința și rațiunea. În circumscripțiile uninominale, votăm candidații pe care îi considerăm mai buni, fie din PL sau PDA, fie de la „ACUM” sau independenți, sau chiar PD. Nu votăm pentru un candidat numai pentru faptul că face parte din blocul „ACUM”. Cu tot respectul pentru dl Băsescu, dar între Popșoi și Chirtoacă, eu îl aleg pe Chirtoacă. Cu listele de partide procedăm cam la fel: votăm echipele care, credem noi, vor mișca Republica Moldova cu viteză spre România și UE. Și dacă vom greși, e dreptul nostru, ne vom corecta data viitoare, acestea nu sunt ultimele alegeri, oricât de tare ar striga unii politicieni despre sfârșitul lumii.