Nicolae Negru // Dodon, un Duracell moldovenesc
5756
Semne diacritice
Decizia de mâine a Curții Constituționale (CC) poate releva, ca un cutremur, adevărata „geologie” a politicii de pe Bâc, după ce, joi, magistrații au suspendat legea ratificată de Parlament privind împrumutul de 200 de milioane de euro din partea Rusiei, cu condiții dubioase pentru Republica Moldova, înainte ca legea respectivă să ajungă să fie promulgată de președintele Dodon.
Până acum, Dodon se credea pe cal alb, învingător, l-a doborât pe Plahotniuc, a păcălit-o pe Maia Sandu. Asigurându-și loialitatea trădătoare a deputaților democrați, era sigur că nimeni nu-i mai stă în cale, că își poate permite orice îi dorește inima în politica de pe Bâc și în relațiile sale de vasalitate sentimentală și ideologică cu Rusia, dar se pare că s-a înșelat amarnic, el riscă să cadă de pe cal alb în momentul când îi trimite o bezea lui Putin. Se va vedea mâine. Curtea Constituțională poate decide renegocierea acordului de împrumut, supărând Moscova și – cel mai rău - spargând balonul îngâmfării lui Dodon.
Joi, președintele Republicii
Însă președintele nu se oprește aici, el (cu toată puzderia de mercenari care îl servesc în secret sau pe față) îi sperie pe magistrați cu un val de ură proletară, mințind cetățenii că de împrumutul rus depinde plata pensiilor și salariilor și, după cum declară Maia Sandu, cu trimitere la „informații de la organele de drept”, a pornit „o adevărată vânătoare” împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale, cu implicarea instituțiilor statului, „pentru a caută motive de a pune presiune pe judecători și pe membrii familiilor lor, în încercarea de a impune o decizie convenabilă socialiștilor pe cazul împrumutului rusesc”.
Se află Dodon în agonie, e în joc cariera lui politică, riscă Dodon să piardă sprijinul lui Putin, în cazul în care CC declară neconstituțională această tranzacție care ridică multe semne de întrebare, este umilitoare și se poate transforma într-un jug pentru Republica Moldova? Nu cred că Putin își face mari iluzii în privința intelectului și posibilităților lui Dodon și se va dezice imediat de el. Dacă împrumutul va pica, aceasta se va întâmpla nu fără „contribuția” Moscovei care a redactat acordul în așa fel, încât să-l poată accepta numai niște trădători ca Diacov și Pavel Filip.
Chiar dacă nu va renegocia acordul, puțin probabil că Putin îi va da un picior lui Dodon, căci un Dodon nu se găsește atât de ușor și Kremlinul a investit în el. Ticăloși, trădători ca Dodon sunt cât frunză și iarbă pe piciorul nostru de plai, fără îndoială, dar atât de activi, energici și stupizi ca el – mai rar. Un Voronin îi crea Moscovei probleme, era capricios, pretențios și obosea. Dodon, în afară de faptul că e stupid, jenant, nu are pretenții și nu obosește. E un Duracell moldovenesc. Putin va râde de el, dar îl va păstra, căci are nevoie de un bufon „de lungă durată”.
Dodon agonizează, dar nu pentru că se teme de cariera sa, ci fiindcă înțelege că arată caraghios, că lui îi crapă pantalonii în cel mai nepotrivit loc, în timp ce dansează hostropățul în fața lui Putin. Până și el, care nu are simțul ridicolului, își dă seama că un „tătuc” care se vrea sever, autoritar, dar de care nu se teme nimeni, se face de râs. El s-a umflat până acum în pene, iar Curtea Constituțională, în loc să-și rețină respirația, să amuțească, îi dă un bobârnac, făcând „poporul” să chicotească. În momentul culminant, când îi era viața mai dragă, când nu numai Republica Moldova, ci și toată Rusia se uită la el, membrii Curții Constituționale îl tratează ca pe un cetățean oarecare. Aceasta îi pare insuportabil. Ca să nu mai vorbim despre faptul că el speră să folosească banii lui Putin pentru
Curtea l-a coborât cu picioarele pe pământ și, ca orice dependent de drogul puterii, Dodon trăiește clipe grele. În schimb, opoziția poate prinde la curaj. Și îi poate crea probleme.
Din păcate, cum se întâmplă deseori în politica noastră, societatea s-a concentrat imediat nu pe analiza acțiunilor, a deciziilor luate de judecătorii CC, ci pe persoanele lor, pe demisia lui
13.08.2025
11:00
2094
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3303
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
76133
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
46244
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
29320
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
29621
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
30300
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
30643
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
31067
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
30808
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
30724
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
30654
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
15.02.2026
04:22
17
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
354
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
405
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
408
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
540
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
576
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
619
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
731
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
690
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
834
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
605
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
758
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
807
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
661
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
755
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
587
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
677
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
648
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
729
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
712
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
643
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
744
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
648
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
714
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
778
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














